marți, noiembrie 30, 2021
Decebal, Duras și Apostolul Andrei

O veche baladă dobrogeană, culeasă în anii 20 de etnograful Jean Dinu ne spune o poveste stranie, care îi pune față în față pe Sfântul Andrei, Cel Întâi Chemat și pe regele dacilor Decebal. Se zice că, atunci când a ajuns în pustiurile Scytiei, Andrei a mers la peștera care astăzi îi poartă numele. Dar aceasta era deja locuită, aici slujind mai mulți preoți geți ai lui Zamolxes. Puterea credinței l-a ajutat însă pe apostol să îi convertească la creștinism pe preoții geți, care au îngenungheat în fața lui Andrei, după ce au fost martori la câteva dintre minunile acestuia.

Balada spune că auzind o asemenea faptă, însuși regele Daciei, Decebal, ar fi venit să îl cunoască pe străin: „La schitul din tei/Crucea lui Andrei/Cine că-mi venea și-mi descăleca/Venea Decebal/Călare pe un cal/Sfântul că-mi găsea/Cu el îmi vorbea/Dar nu se închina/Nici cruce-mi făcea”. Întâlnirea dintre cei doi se încheie așadar fără o convertire a marelui rege dac. Acesta nu acceptă noua credință și se întoarce în țara sa, lăsându-l pe Andrei să își continue misiunea sa în Scytia Minor. Există o variantă a baladei care îl include și pe Traian, dar cu același rezultat: refuzul convertirii. Oricum ar fi, ne aflăm în fața unei balade populare, care nu rezistă cronologic adevărului istoric.

Apostolul Andrei a ajuns, se pare, în Dobrogea noastră, undeva la jumătatea secolului I (poate prin anul 50) și se știe că a avut o moarte martirică în anul 60, la sud de Dunăre, după ce a părăsit meleagurile noastre. De cealaltă parte, Decebal nici nu era poate născut în timpurile acelea, regele dac domnind între anii 87 și 106 d.H. Dumitru Manolache în cartea „Andrei Apostolul Lupilor” scrie că Sfântul a ajuns în Dobrogea, pe vremea „dregătorilor Dura și Cutusone”. Acest Dura ne trimite cu gândul la regele Duras, cel care domnea asupra Daciei, chiar în timpurile misiunii lui Andrei. De la bătrânul Duras, de altfel, Decebal va și lua tronul regatului, așa că este posibil ca balada populară culeasă de Dinu să fi încurcat regii geți. Poveștile populare își au însă mereu sâmburii lor de adevăr.

A fost Duras regele get care l-a întâlnit pe Apostol și care a refuzat convertirea? A ajuns Decebal, fie chiar și foarte tânăr, în Scytia Minor, pentru a-l întâlni pe martirul creștin? A reușit Sfântul Andrei să convertească mari preoți geți ai lui Zamolxes? Cine a fost Cutusone? Acestea sunt întrebări la care probabilnu vom afla niciodată răspunsurile care să ne mulțumească…

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate