miercuri, septembrie 22, 2021
Istrul – Fluviul Sfânt, sacrificiile lui Traian şi ofrandele lui Alexandru Macedon

De mii de ani, de la Porţile de Fier şi până la vărsarea sa în Marea Neagră, Dunării i s-a spus Istru, termen tracic (mesic), acceptat şi adoptat de către greci şi romani. Dacii şi geţii pontici ai Dobrogei i-au mai zis şi Dunaris sau Donaris, foarte probabil, după iraniano-sciticul “dânu”, tradus prin apă curgătoare. În amonte, fluviul a fost numit de toate popoarele Danubius, dar numai în aval i s-a spus şi Istros. Mereu acest Istru al nostru a fost perceput ca un fluviu sacru, purificator, sfânt pentru daco-geţi, pe care îi păzea, îi hrănea, dar pe care îi şi pedepsea atunci când aceştia îi greşeau. Era un fluviu sacru şi pentru celelalte neamuri, care se temeau de el.

Alexandru Macedon a vrut cu tot dinadinsul să treacă pe celălalt mal al Istrului, pentru a-şi face un titlu de glorie din asta şi nu pentru a cuceri neapărat vreo cetate. Cum altfel se poate explica ca Macedon Marele Cuceritor să întreprindă o expediţie militară de numai o zi, de pe urma căreia nu a obţinut niciun avantaj material sau militar serios…Pe malul dacic al Istrului, Alexandru cel Mare a adus sacrificii lui Zeus Mântuitorul, lui Heracle (Hercule) şi mai ales zeului Istros, care îl lăsase să îi treacă apele.

Pe Columna lui Traian un basorelief îl reprezintă pe Danubius, Zeul Sacru al Dacilor, căruia însuşi împăratul Romei îi aduce sacrificii, pentru a-i proteja trecerea peste apele sale primejdioase. Legenda spune că, de fapt, Traian i-a adus ofrande Marelui Fluviu pentru a-l îmbuna şi pentru a-l ierta că avusese cutezanţa de a ridica între malurile sale Podul de la Drobeta. Romanii erau înfricoşaţi de bătrânul fluviu al geţilor.

Traian a primit din partea unui Oracol următoarea poruncă înspăimântătoare: “Aruncă, îţi poruncesc, în valurile Istrului, fluviul ce se pogoară de la Jupiter, doi servitori ai Cibelei, doi lei sălbatici de la munte, mai aruncă tot ce în India creşte, flori şi parfumuri mirositoare. Îndată va fi atunci biruinţa, marea glorie şi pacea dorită”. Acei “servitori ai Cibelei” (de origine frigiană, Marea Mamă a Zeilor, cult adoptat şi de romani) au fost aşadar sacrificaţi de cel mai puternic Om al Lumii, pentru a-l îmbuna pe Zeul Dacilor? Sacrificii umane aduse Zeului Fluviu? Uluitor…

Cu aproape un veac înainte de Traian, marele geograf Strabon scria cu teamă că gurile Istrului (Delta) sunt sfinte şi că aici se practică magia lykantropică, prin care lupii deveneau subordinaţi intereselor umane. În Deltă au existat şi există şi acum toponime precum Ostrovul Lupilor, Gura de Lup, Vâlcov, Vâlciu (în slavă vîlc –lup).

Sofocle scria în “Oedip rege” că “nici măcar Istrul nu ar putea purifica” o anumită casă. Vergiliu ne vorbea despre geţii care, înainte de a pleca la război, luau o gură din apa sfântă şi jurau să se întoarcă biruitori. Un fluviu misterios şi sacru, de care se temeau şi pe care îl respectau toate seminţiile pământului…

 

Bibliografie – Cartea Dunării – antologie de Ioan Munteanu, Vergiliu, Strabon, Afidus Modestus

Foto by Amanda Lia Rogers – Sun rising in Danube Delta – romaniatourism.com

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate