joi, septembrie 23, 2021
Hunii în Dobrogea Antică – Uldin, Rua şi Attila, “Biciul lui Dumnezeu”

Dintre toate neamurile de migratori ce au devastat în antichitate meleagurile Europei, niciunul nu a fost parcă atât de crud şi nemilos precum cel al hunilor. Timp de aproape un secol, din 375 (când vin din Asia centrală) şi până în anul 474 (ultimul atac asupra Imperiului Roman de Răsărit – Bizanţul), aceşti războinici călăreţi, temuţi de o lume întreagă, şi-au pus amprenta şi asupra bătrânei Scytii Minor, oraşele Dobrogei antice fiind adesea devastate sau ocupate de către ei.

Deşi capitala lor a fost în pusta panonică, hunii şi-au avut centre de putere şi în Sudul Moldovei, în Muntenia şi Oltenia şi au stăpânit (sau jefuit) oraşe din provincia noastră. Îi alungaseră din drumurile lor pe alani, pe ostrogoţi şi pe vizigoţi împingându-i în Sud, spre provinciile Imperiului Romano-Bizantin (care stăpânea şi Dobrogea). Au profitat de declinul acestui imperiu şi au vrut şi mai mult, dorind să cucerească toată Tracia şi Peninsula Balcanică (până în 448 când se reorientează spre Vest, către Imperiul Roman de Apus – Roma).

Ştim astfel că pe la 386 se aflau deja în Dobrogea, Sfântul Hypathios povestind că mânăstirea sa de la Halmyris este fortificată, pentru că “hunii ne sunt vecini şi năvălesc uşor în aceste locuri”. În 390, cetatea Halmyris, Murighiol este prădată de aceşti barbari, conduşi se pare de hanul Uldin (cartier general – în zona Buzău). În anul 400, Gainas, un rebel got din armata romană fuge în Dobrogea, este prins de Uldin, acesta îi taie capul şi i-l trimite cadou împăratului Arcadius, la Constantinopole.

În 408, Uldin trece prin Dobrogea şi distruge cetăţi precum Dinogeţia (Garvăn) și Aegyssus (Tulcea) şi merge apoi în sud, devastând dioceza Tracia. Este trădat de mai mulţi comandanţi, se retrage şi apoi dispare cu totul din izvoare, neştiindu-se nimic altceva despre soarta sa. Nu trec decât zece ani şi hunii intră într-o nouă epocă de glorie, sub regele Rua, cel care îşi avea capitala în stepele din Nordul Mării Negre.

În anul 422 Rua trece Dunărea pe la Noviodunum (Isaccea), devastează Scytia Minor (Aegyssus (Tulcea) – Babadag – Beştepe – Carsium (Hârşova)) şi apoi Tracia şi se retrage abia după ce Imperiul Romano-Bizantin acceptă să îi plătească un tribut anual de 350 de livre de aur (cca 114 kg).

După moartea lui Rua, regatul este condus de celebrul Attila şi de fratele acestuia, Bleda. Centrul imperiului hun nu mai este în Nordul Mării Negre, ci este împărţit între pusta pontică (Bleda) şi sudul Moldovei, zona Buzău (Attila). În 440, Marele Attila şi Imperiul Romano-Bizantin încheie în Moravia Pacea de la Margus (Margum), în baza căreia hunii primesc un tribut dublu -700 de livre de aur (229 kg) plus câte 8 monede solidi (1 solidus – 4,5 g aur), pentru fiecare prizonier răscumpărat.

Retras în Dobrogea, Attila primeşte un alt “cadou” din partea Imperiului – în oraşul Karsos (după unii Carsium – Hârşova) îi sunt predaţi doi prinţi huni pretendenţi la tron, Mama şi Atakam, pe care “Biciul lui Dumnezeu” îi execută. În 441 hunii încalcă pacea şi războiul reîncepe. În 445, Attila îl elimină pe fratele său şi devine singur stăpânitor al Imperiului.

Anul 447 aduce noi atacuri în provinciile imperiale iar la noi sunt consemnate distrugeri ale hunilor la Sacidava şi la Histria. Attila este convins să nu mai atace Imperiul de Răsărit, abia după ce primeşte 6000 de livre de aur (tributuri restante) şi 1100 de livre din răscumpărarea a 10.000 de prizonieri. Atenţia sa se îndreaptă acum spre Imperiul Roman de Apus cu a sa Roma. Va fi însă învins de generalul Flavius Aetius în 451, în celebra bătălie de la Campus Mauriacus (Câmpiile Catalaunice – azi Chalons sur Mer, Franţa), eşecul său fiind practic începutul sfârşitului pentru imperiul hun.

Attila moare după doi ani, neaşteptat (în noaptea nunţii sale) iar imperiul său se destramă. Fiii săi sunt învinşi de o coaliţie condusă de gepizi iar hunii supravieţuitori se aşază răzleţ în diverse zone ale Europei de Est, inclusiv în Scytia Minor, de unde vor fi însă goniţi în următorii ani. Vremea hunilor trecuse…

Bibliografie – Alexandru Madgearu -Revista de Istorie Militară, Mihai Ovidiu Căţoi, Analele Dobrogei (1920-1938), Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României vol 1, 2 și 3, Rădulescu – Bitoleanu “Istoria Românilor dintre Dunăre și Mare – Dobrogea”

sursă foto – wikipedia.org

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate