În timpul Războiului de Independenţă, pe Dunăre, în zona canalului Măcin s-au dus lupte grele între forţele navale turceşti şi cele ale României. Imperiul Otoman era a treia forţă maritimă a lumii şi avea pe Dunăre nu mai puţin de 23 de nave de război, dintre care cinci erau monitoare cuirasate de o forţă extraordinară pentru acele timpuri. Rusia solicită ajutorul Marinei Române pentru a deplasa nave în zonă iar printre vasele militare trimise pe Dunăre se număra şi şalupa Rândunica. Aceasta era condusă de către maiorul Ioan Murgescu, viitor amiral al Flotei şi Comandant al Marinei Militare. Şalupa românească atacă în noaptea de 13-14 mai 1877 monitorul Duba Sefi, o navă mult mai mare, cu un deplasament superior, de 2500 de tone. Potrivit istoricilor otomani, Duba Sefi se numea de fapt Hivzi Rahman, acesta fiind numele care apare în documentele militare ale eşecului de la Măcin. Atacul curajos al românilor conduce la o neaşteptată distrugere a monitorului otoman, succes militar care a rămas în istoria navală. Gurile de foc de pe Rândunica au dus în aceeaşi noapte la distrugerea altor două ambarcaţiuni inamice, o navă Socrate şi un şlep. Eroismul militarilor români a fost ulterior lăudat de toate marile puteri ale Europei iar episodul a rămas în istorie ca celebrul “atac de la Măcin”. Oraşul tulcean a rămas în istoria Războiului de Independenţă şi graţie unui alt episod: pe 14 noiembrie 1878, armata română şi membri ai Guvernului de la Bucureşti au trecut pe sub un arc de triumf aflat la Măcin, celebrând unirea Dobrogei cu ţara.
Sursă foto – okazii.ro – atacul de la Măcin, “scufundarea monitorului Duba Sefi”
[codepeople-post-map]