sâmbătă, noiembrie 27, 2021
Balade uitate ale Dunării – Antofiţă al lui Vătaf Vioară

Românii stabiliţi în Dobrogea începând cu sfârşitul secolului XIX au adus cu ei balade şi legende pe care generaţii întregi le-au cântat şi le cântă la focurile vetrelor din satele Tulcei şi Constanţei. Multe dintre ele au în centrul acţiunii tot bătrânele ape ale Dunării, care udă pământul milenar al ţării. Una dintre cele mai frumoase balade de import este cea a lui Antofiţă al lui Vătaf Vioară, un tânăr îndrăgostit care, pentru a îndeplini dorinţele absurde ale logodnicei, încalcă poruncile strămoşeşti, aducând asupra neamului său blestem şi moarte. Fiul de boier îi spune tatălui său că fata iubită, fata lui domn Ştirbei (n.r. probabil voievodul Ţării Româneşti Barbu Ştirbei 1849-1853, respectiv 1854-1856), pentru a-i deveni nevasta, i-a cerut: “Să-i aduc la nuntă ştiucile ca vacile / Morunii ca bivolii / Să-i aduc ca oili / Să-i aduc Vidrosu / Cu solzii lui s-o şindrilesc / Cu sângele s-o zugrăvesc / Cu carnea-i nunta s-o nuntesc / Cu oasele-i casă să zidesc / Şi cu coastele s-o înlănţuiesc”. Fata de domn îi cere aşadar băiatului să îi aducă nu doar peşti mulţi, ci chiar pe Vidrosu, Morunul cel Mare şi sfânt al Dunării, pe care nimeni nu cutezase vreodată să încerce să îl prindă. Boierul Vioară se îngrozeşte când aude şi îi cere fiului să nu dea ascultare acestor cereri absurde. Băiatul îndrăgostit nu îşi ascultă însă părintele şi pleacă să îndeplinească dorinţele fetei, însoţit de prietenii săi, “Cinzeci de năvodari / Fii de boieri mari”. Tinerii nu reuşesc să prindă mare lucru şi atunci Antofiţă comite o fărădelege: prinde puiul Viclenei Vidre şi îi cere acesteia să îi aducă, în schimb, “peşti cu nemiluita”. Vidra îl ascultă şi sperie toate vieţuitoarele Dunării, gonindu-le spre plasele tinerilor pescari. Aceste fapte îl trezesc din somnul adânc pe Vidrosu, Marele Morun, mai degrabă un spirit al undelor: „Vidrosul e-n apă adâncă / Pe cine îl prinde îl mănâncă”. Trezit din străfundurile Dunării, monstrul vine să îi pedepsească pe Antofiţă şi pe ai săi semeni: “Mare talazuri el scotea / Cu nisip amesteca / Năvodarii îi-neca”. Antofiţă al Vătafului este singurul care scapă cu viaţă de furia Uriaşului. Se întoarce la casa boierească unde tatăl său îl ceartă „năpraznic” şi îl blesteamă: „Ai vrut tu să prinzi Vidrosu / Acum mi-e de năvodari / Cucoanele le-ai văduvit / Copilaşii ai sărăcit / Neagră este lumea ta / De-ţi păsă mai mult de EA (n.r.fata domnitorului). Tânărul a rămas fără prieteni, fără bunăvoinţa tatălui şi nici nu are cum să îndeplinească acele capricii ale logodnicei sale. Alege moartea: „Otravă-n ciubuc punea / Ochii peste cap că-i da”. Un sfârşit trist al unui erou îndrăgostit, care a făcut însă greşeala fatală de a tulbura Legea Dunării…

Bibliografie – Cartea Dunării, antologie de Ioan Munteanu, balade culese de Gr.C Tocilescu, Gheorghe Vrabie – Balada populară românească

sursă foto – dunareadintrenoi.wordpress.com

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate