marți, septembrie 21, 2021
Balada frumoasei Ilinca a Sandului

Povestea spune că odată, de mult, pe când turcii stăpâneau pe pământurile acestea, trăia un român isteţ şi harnic, pe nume Sandu. Valahul era bun la negoţ şi aşa făcuse avere, de ajunsese să îşi ridice o gospodărie tare mândră, chiar pe malul drept al Dunării noastre. Sandu se căsătorise de tânăr şi avea o fată frumoasă ca nimeni alta, Ilinca, atât de mândră, că i se dusese vestea în toate colţurile Dobrogei, ba chiar şi mai departe, în Ţara Românească. Cine să ştie însă că tocmai frumuseţea asta avea să aducă necaz mare fetei şi familiei sale? Într-o zi, află şi paşa de la Silistra de frumuseţea fetei lui Sandu şi trimise ieniceri să i-o aducă pe fecioară. În aceeaşi seară, Sănduleasa (n.r.nevasta Sandului) îşi trimise fata la Dunăre să aducă apă: “Ilincuţă fată mare / Ia cofele la spinare / Şi te du la Dunăre / Şi ia apă tulbure”. Frumoasa ajunge pe malul bătrânului Istru, nu tocmai departe de “casele Sandului”, când vede apropiindu-se o corabie: “…Pe Dunăre s-a uitat / Lin coboară un caic/  Cu covoare-nvelit / Înăuntru zugrăvit / Pentru Ilinca gătit”. Speriată, fata fuge degrabă acasă şi îi povesteşte mamei ce a văzut. Sănduleasa se gândeşte să îşi scape fata de “pângărirea păgânului” şi încearcă să îi înşele pe ienicerii Paşei. O trimite pe Ilinca să se ascundă în pod, iar ea sapă repede în curtea casei un mormânt, în care îngroapă oase de vită. Tocmai când intră turcii în ogradă zicând “Ne-a trimis Beşleagă Paşă / Să ne dai fată frumoasă”, Sănduleasa începe să jelească la groapă, plângând că Ilinca a murit. Ienicerii sunt gata să o creadă şi dau  să plece, doar unul dintre ei, mai rău şi mai iscoditor, se gândeşte că femeia minte. Fără să cugete prea mult, turcul scoate iataganul, o omoară pe Sănduleasa şi intră prin odăile casei, ajunge şi la pod şi acolo unde o găseşte pe frumoasa fată de valah. Ilinca e legată şi dusă pe caic, iar soarta sa pare pecetluită. Fecioara nu se împacă însă cu acest destin. Isteaţă asemeni mamei, Ilinca se preface că se împacă cu soarta sa: “Turcilor, Agalelor / Daţi-mi drumul mâinilor/ Să-mpletesc codiţele/Să-mi aşez cosiţele”. Turcii o dezleagă, dar Ilinca a Sandului preferă să se arunce în Dunăre, decât să devină ibovnica Paşei de Silistra: “Decât slugă turcilor/Şi doică Cadânelor/Mai bine prânz peştilor/Peştilor şi Racilor”…

 Sursă bibliografie – Analele Dobrogei, serie veche, 1920 (baladă culeasă de Ştefan Andrei de la C.Fulgeanu, din satul Abdulah (!), Constanţa

sursă foto – Ionuţ Druche

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate