Timp de mai bine de patru secole, din 1420 şi până în 1877, provincia noastră dintre Dunăre şi Mare s-a aflat sub administrarea Imperiului Otoman. Monedele Înaltei Porţi circulau în Dobrogea chiar de mai devreme, de la finele secolului XIV, când turcii cuceriseră deja Balcanii şi fixaseră frontiera nordică la Dunărea noastră. Din aceste motive, este lesne de înţeles de ce în toată această perioadă, toate tranzacţiile comerciale ale bătrânei Mici Sciţii se desfăşurau în monedele Sultanilor. Adesea, se acceptau şi monede ale unor puteri din Vest, precum cele ale Republicilor Italiene, ale Ţărilor de Jos, din Polonia şi din Franţa, dar cele mai multe operaţiuni erau cele în monedă otomană. Timp de peste 400 de ani, dobrogenii au cumpărat şi au vândut cu asprul, dirhemul, paraua sau guruşul (kuruş), dovadă în acest sens stând tezaurele medievale descoperite în judeţele Constanţa şi Tulcea în ultimul secol. Akce (asprul) a apărut la sfârşitul secolului XIV, început de XV şi a fost dominant mai bine de două secole. Era o monedă de argint, ai cărui multiplii erau onluk (10) şi beşlik (5). Tot de argint şi de valoare mai ridicată era dirhemul, a cărui circulaţie a început din veacul al XVI, din timpul Sultanului Murad III. Al treilea nominal otoman de argint era paraua (medin), termenul fiind împrumutat în limba română şi folosit uneori ca sinonim la bani. O para făcea cât trei akce (aspri). Este explicabilă păstrarea în română a cuvântului para, pentru că a apărut destul de târziu, pe la mijlocul sec.XVII, fiind o monedă valabilă şi în veacul al XIX-lea. Paraua îşi avea şi ea multiplii săi, onluk şi beşlik. Guruşul (kuruş, gros), ultima monedă de argint era în acelaşi timp şi unitatea standard sistemului monetar otoman din 1688 şi până în 1844. Lui i se mai spunea şi piastru (de la italianul piastra) şi era subdivizat în 40 de parale. Guruşul îşi avea multiplii săi – yuzluk, altinşlik şi ikilic, şi divizionarele sale (zolta şi yirmilîk). În Dobrogea otomană mai circulau şi monede aur (altîn) şi de cupru (mangîr). Aflându-se atâta timp sub dominaţie otomană, este şi logic ca Dobrogea să fie prima dintre provincii la capitolul tezaur monetar turcesc. Vom aminti doar câteva, începând cu tezaurul inedit de 590 de piese (aspri şi dirhemi), numit “Dobrogea passim” (găsite în provincie, nu se cunoaşte contextul exact şi originea lor) şi care se află la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC). O adevărată comoară este cea descoperită la Nalbant, formată din 350 de piese din care 345 otomane şi care provin de la sultani începând cu Medhmed III (1595 – 1603) şi până la Ibrahim (1640-1648). Un tezaur impresionant este şi cel de la Medgidia, cu 320 de piese otomane, spaniole şi raguzane, toate datând din sec. XVI-XVIII). Merită de asemenea menţionate tezaurele de la Visterna – Târguşor (101 piese), Vadu (140 de piese) Viile (53 otomane) şi cel recent descoperit, în 2014 şi care cuprinde 161 de monede. Am lăsat intenţionat la urmă Tezaurul de la Văcăreni, de 244 de piese. Acesta este inedit pentru că este medieval dar nu otoman. Astfel, el cuprinde 186 de ducaţi de pe vremea lui Mircea cel Bătrân (1386-1418), 39 de ducaţi de pe vremea lui Vlad I Uzurpatorul (1395 – 1396) şi restul, monede otomane (aspri) emise de Baiazid I Fulgerul (1389-1402) învinsul lui Mircea de la Rovine (17 mai 1395)…
Bibliografie – Nicoleta Preda – Analele Dobrogei serie nouă, nr.VIII; Revista Pontica – Gabriel Custurea
