Sfârşitul lui Ivanco, “regişorul Dobrogei”

Balică şi Dobrotici au fost cei doi mari despoţi ai formaţiunii statale medievale de secol XIV, cunoscută sub numele de Ţara Cărvunei. Nucleul acestui stat era undeva în zona Mangalia şi Varna, dar despoţii din această familie Terter (cum este numită de unii specialişti) controlau întreaga Dobroge, mai puţin Delta Dunării. În 1386, moare Dobrotici, cel care a dat numele regiunii noastre. El este urmat la conducerea statului de fiul Ivanco sau Ioan, despre care cronicarul Leunclavius scria “Ivanco, cel care era regişorul Varnei şi al regiunii vecine numită Dobrogea” (“Ivanco, qui Varnae cum regione finitima Dobritze vocata regulus erat”). Erau însă vremuri tulburi iar Ivanco nu se ridica la valoarea părintelui său, care reuşise să ţină independent voievodatul său, în ciuda presiunilor bizantine sau otomane. Ivanco devine vasal al sultanului Murad I. Acesta este învins în 1387 la Locknik de o armată sârbo-bosniacă şi este dornic de răzbunare. Cere ajutorul lui Ivanco – Ioan şi pe al ţarului bulgar Şişman, însă cei doi nu trimit armate în sprijinul otomanilor. Murad ordonă atunci o expediţie militară de pedepsire a celor doi vasali. Este trimis în sudul Dobrogei marele vizir Candarli Ali Paşa. Acesta învinge şi desparte armatele lui Ivanco şi Şişman. Fiul lui Dobrotici se ascunde la Varna, cetate pe care turcii o asediază fără succes. Candarli Ali Paşa se retrage de la Varna dar cucereşte toate cetăţile mari din Dobrogea, printre acestea numărându-se şi Hârşova. După asediul de la Varna nu se mai ştie nimic despre soarta lui Ivanco, cel care dispare subit din istorie, fără să mai fie menţionat vreodată. Poate că a murit în luptă, poate că a fost luat prizonier şi apoi executat… Cine ştie… Cert este că odată cu dispariţia sa, întreaga Dobroge cade sub stăpânire otomană, despotatul Ţării Cărvunei fiind desfiinţat. Această stăpânire otomană durează însă doar câteva luni pentru că Mircea cel Bătrân, voievodul Ţării Româneşti profită în acelaşi an 1388 de situaţia creată, vine în Dobrogea, cucereşte cetăţile controlate de turci şi devine stăpân al provinciei noastre pentru trei decenii (până la moartea sa, în 1418). Şi acum există aprigi controverse cu privire la etnia familiei Terter, a lui Ivanco  – Ioan, a lui Dobrotici, a lui Balica. Unii istorici afirmă că erau bulgaro-cumani, alţii că erau valahi, români. Despre această origine vom vorbi însă într-o altă poveste…

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate