sâmbătă, noiembrie 27, 2021
Dobrogea medievală, câmp de bătălie – încercările de recucerire ale voievozilor valahi

În majoritatea cărţilor de istorie apare menţiunea că la trei ani după moartea lui Mircea cel Bătrân, în 1421, Dobrogea a fost pierdută definitiv de către voievozii valahi şi a intrat total sub dominaţia Imperiului Otoman, până în 1878. Informaţia este însă doar parţial adevărată: nu se aminteşte aşa cum ar trebui despre încercările şi reuşitele de recucerire din următoarele aproape două secole…

Este adevărat că doi dintre urmaşii lui Mircea, atât Mihail I cât şi Radu Prasnaglava au cedat controlul ţării între Dunăre şi Mare. Ambii au domnit între 1418 şi 1427. Rivalul lor la tron, Dan al II-lea (1422-1426, respectiv 1427-1431) a reuşit să recupereze provincia, pentru scurt timp. Practic Dobrogea este disputată continuu de Ţara Românească şi de Imperiul Otoman.

Domnitorii valahi controlează adesea cetăţile de pe malul drept al Dunării, în timp ce turcii stăpânesc centrul şi ţărmul Mării Negre. Gurile Dunării vor ajunge definitiv sub control otoman abia pe la 1485, în timpul sultanului Baiazid II Veli. Să ne întoarcem însă la urmaşii lui Mircea cel Bătrân. Vlad Dracul şi fiul său Vlad Ţepeş vor controla şi ei Dobrogea pentru că practic ocupaţia turcească va fi definitivată abia după anul 1462… De ce spunem acest lucru? Pentru că în anii 1460-1461 are loc campania dunăreană a lui Ţepeş care va readuce stăpânirea munteană.

Cel cunoscut de vestici drept Dracula (Drăculea) îi scria în 1462 o scrisoare cumnatului său Matei Corvin, regele Ungariei în care menţionează că în timpul campaniei sale a ucis nu mai puţin de 23.884 de turci (probabil exagerare intenționată?)! Ţepeş a cucerit cetăţile Isaccea, Enisala şi Darâstor reuşind, fie şi pentru un scurt timp să reunească Ţara Românească şi Dobrogea şi să obţină mult-dorita ieşire la Marea Neagră.

Iată cum povestea un ienicer de origine sârbă campania lui Ţepeş în Dobrogea: “şi a trecut el Dunărea cu o oaste foarte mare, a nimicit cu desăvârşire pe locuitori şi caselor a dat focul arzând totul pe unde mergea” A fost o campanile devastatoare, în urma căreia locuitorii dintre Dunăre şi Mare, fie ei musulmani sau creştini au avut cu toţii de suferit…

Este clar aşadar că de la moartea lui Mircea (1418) şi până la sfârşitul celei de a doua domnii a lui Ţepeş (1456-1462) Dobrogea a fost ba sub control valah, ba sub control otoman sau împărţită de cele două puteri aflate în conflict. După 1462 Înalta Poartă îşi impune însă stăpânirea şi transformă Dobrogea în provincie otomană.

La sfârşitul secolului XVI devine însă iar teatru de război! Este vremea lui Mihai Viteazul. Oştenii munteni cuceresc oraşe dobrogene. Cronicarii turci scriu că românii valahi au masacrat peste 4000 de suflete în raidurile lor iar unul dintre ei menţionează “a distrus oraşele şi cetăţile de la Dunăre şi Mare, prigonind în toate felurile pe locuitorii de acolo”… A cucerit Cernavodă (menţionat sub alt nume, despre care vom avea o altă poveste) dar şi Orehova (Rasova) “omorând o mare mulţime. Tot cu acea inimă înflăcărată prăda cetăţile despre partea turcilor” (citat din Baltazar Walter preluat din monografia sursă bibliografică – autor Adrian Ilie).

Campania lui Mihai Viteazul mai cuprinde un element foarte important. Cu toții am auzit despre Baba Novac, sârbul care conducea un contingent de aproape 8000 de haiduci (români, sârbi și mercenari toscani). Ei au atacat şi au ars oraşele Măcin, Isaccea şi Babadag, aflate atunci sub controlul turcilor. S-au distins în mai multe confruntări sângeroase câştigate pe tărâmul nostru, dar în acelaşi timp, o parte dintre ei, au fost şi protagoniştii unei întâmplări tragice şi eroice. În toamna lui 1596, nunţiul papal din Transilvania, acreditat la curtea lui Sigismund Bathory, primea o scrisoare de la negustorul ragusan Paolo Giorgio, care se afla în acea vreme în Dobrogea (n.a.Republica Ragusa, coasta Dalmaţiei). Acesta îl anunţa pe reprezentantul Papei că o groaznică bătălie a avut loc în apropierea Babadagului, în vara acelui an. Totul a început cu o incursiune, în nordul Dobrogei, a unei oşti formată din 1000 de călăreţi. În lipsa căpeteniei Baba Novac, aflat în acel moment în altă zonă, haiducii din Nord zăbovesc inutil în zonă, permiţând regruparea armatei otomane, de zece ori mai numeroasă decât mica armată valahă. Haiducii sunt înconjuraţi, dar nu se predau fără luptă. Mor aproape toţi, dar eroismul lor este incredibil: “Au pierit toţi haiducii dar şi 6000 de turci” scrie Paolo Giorgio şi ne putem astfel face o idee despre cât de încrâncenată şi dramatică a fost acea confruntare. Înfrângerea celor 1000 a fost o tragedie izolată, în Dobrogea, oştile lui Mihai Viteazul înregistrând în general succese răsunătoare.

Din secolul XVII, Ţara Românească nu va mai reuşi să conteste stăpânirea otomană din Dobrogea. Muntenia și Oltenia cad ele însele sub aria de control a Imperiului Otoman. Vremea marilor voievozi ce visau la reîntregire trecuse…

Bibliografie –Istoria Dobrogei – Rădulescu, Bitoleanu (Ed. Științifică și Enciclopedică – Bști 1979);  Adrian Stan – Valea Kara-Su – monografie istorică; Ştefan Andreescu – Vlad Ţepeş, între realitate şi mit istoric; Scurtu, Alexandrescu, Mamina, Bulei – Enciclopedia de istorie a României, Constantin C Giurescu – Istoria românilor din cele mai vechi timpuri…, Analele Dobrogei – serie veche, ; Revista Pontica; Călători străini în Ţările Române

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate