Proslaviţa – Fortăreaţa medievală de la Nufăru

Una din marile probleme ale Dobrogei arheologice este aceea că, adesea, minunatele situri sunt suprapuse de aşezările moderne, ceea ce face imposibilă cercetarea sistematică. Este şi cazul cetăţii bizantine Proslaviţa,  identificată pe teritoriul comunei tulcene Nufăru, la aproximativ 12 kilometri de Tulcea, pe malul drept al braţului Sfântu Gheorghe. Prislava, cum mai era ea cunoscută, a fost o aşezare foarte importantă, în perioada secolelor X-XIV. I s-a mai spus şi Pereiaslaveţ sau Preslaveţ, termen care se traduce prin Micul Preslav, pentru a se face astfel distincţia între cetatea de la Dunăre şi Marele oraş Preslav, capitala Ţaratului Bulgar din secolele IX-X, înainte de distrugerea acestuia de către bizantini. Aşezarea urbană de la Nufărul a fost ridicată în sec X de către împăratul Ioan Tzimiskes, cel care a clădit multe cetăţi în Dobrogea, odată cu fondarea Themei Paristrion.. Proslaviţa a fost una din primele cetăţi ridicate de Imperiul Bizantin în Evul Mediu Timpuriu, după ce basileul de la Constantinopole a recăpătat controlul asupra Dobrogei. Avea turnuri rectangulare şi ziduri de incintă groase de 2-3 metri şi înalte de 3-4 metri. În această cetate de pe malul Dunării se ştie că s-a oprit, la un moment dat, celebrul cneaz rus al Kievului, Sviatoslav Igor (mort în 973), într-una dintre campaniile sale. Se spune chiar că, timp de trei ani, Proslaviţa ar fi fost capitala Rusiei Kievene, până când Sviatoslav Igor a fost alungat din Dobrogea de către bizantini. Oraş extrem de important, Proslaviţa a fost şi un port strategic, amenajările specifice descoperite de arheologi confirmând teoria unei activităţi fluviale extrem de intensă. Distrusă, se pare, de tătari, în timpul invaziei din 1241, Prislava a fost refăcută şi apare pe hărţile genoveze din secolele următoare (surse – notarul Antonio de Ponzo, Ortelius, Mercator), sub denumirea de Bruscavita. În veacul al 18-lea, austriecii menţionau aici o aşezare sub numele de Crislova. S-a descoperit că pe teritoriul satului Ilganii de Jos (chiar pe malul Dunării) a existat o fortificaţie militară din piatră, folosită probabil pentru a bloca trecerea navelor inamice.

Sursă foto – rou.ro

[codepeople-post-map]

 

Tag-uri: , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate