marți, septembrie 21, 2021
Povestea celor trei pescari

S-au urcat toţi trei în barcă, în a treia zi a Crăciunului, când legile lui Dumnezeu şi ale naturii spuneau că nu este voie să ieşi la pescuit. Erau însă mânaţi de nevoi, căci nevoile omeneşti te împing adesea să greşeşti. Cu ceva timp în urmă, tot tustrei prinseseră la carmace un morun uriaş, ce le adusese bani frumoşi. De atunci, banii se terminaseră dar acum se gândeau că pot repeta acea ispravă.

Marea era liniştită în acea zi şi niciunul dintre ei, (oameni încercaţi şi trăiţi mai mult în barcă), nu gândea că li se poate întâmpla ceva rău… Eheee, dar Marea asta Neagră este tare capricioasă, ca nimeni alta, iar în acea zi sfântă de Crăciun, vru să îi pedepsească pe temerarii ce încălcaseră Legea.

Dintr-o dată se schimbă vremea şi în larg îi cuprinse o furtună iscată parcă din senin, dar nu orice fel de furtună, una groaznică, cu valuri cât casa, aşa cum parcă niciunul dintre ei nu mai cunoscuse vreodată. Încercară să se apropie de ţărm, acolo unde farul de la Sfântu pâlpîia vesel şi îi chema parcă la odihnă şi foc de sobă. Curentul era însă prea puternic şi ţărmul luminat se îndepărta parcă mai abitir în timp ce îi încercau să se apropie de el. Trei zile se luptară cu furtuna din larg şi reuşiră să scape, uimitor, cu viaţă…

Când marea se linişti, se treziră teferi dar obosiţi şi uzi în aceeaşi barcă ponosită. Erau în mijlocul apelor, nu se vedea niciun ţărm, nu ştiau unde se află… Puţina mâncare pe care o luaseră cu ei se sfârşi repede. Au reuşit să prindă vreo doi peşti mici şi îi mâncară cruzi, ca să le mai potolească foamea chinuitoare. Dădură la rame, în fiecare zi, preţ de câteva ore dar parcă Dumnezeu îi aruncase în mijlocul oceanului, căci ţărmuri tot nu se vedeau la orizont. Curând se termină şi apa de băut şi îi cuprinse o sete fără seamăn care le fura parcă vlaga din corp. Într-o zi a plouat puţin şi atunci strânseră apa din barcă şi mai rezistară un timp. Căutau cu disperare în zare mirajul unui vas, al unei salvări. Degeaba…

Pe când stăteau amorţiţi şi gândeau că acela le este sfârşitul, într-o amiază, se treziră că în jurul bărcii s-au adunat puzderie de delfini. Unul dintre ei se gândi să vâneze cu carmacele dar ceilalţi doi, mai învăţaţi în viaţă îl opriră la timp. Şi atunci, ce să vezi? Delfinii cei jucăuşi începură să împingă barca cu putere, spre o direcţie necunoscută oamenilor. Şi asta îi îndemnă şi pe ei să mai găsească ceva putere şi să dea la rame, întra-acolo unde îi călăzuiau delfinii. După ore bune, au văzut ţărmul… iar apoi au ajuns într-un golf neştiut. Un lipovean de la ţărm le sări în ajutor, îi coborî din barcă, le dădu apă şi ceva de mâncare. Nu le venea să creadă că ajunseseră la Mamaia! Nu avură timp nici să le mulţumească delfinilor, căci jucăuşii plecaseră deja în larg. Ajunşi în satul lipoveanului, pescarii aflară că stătuseră trei săptămâni pe mare!

Ajunseră apoi la Sfântu, flămânzi, slabi dar teferi… De atunci nu mai încălcară legea şi în fiecare zi îi mulţumiră lui Dumnezeu pentru îngerii săi salvatori, ce luaseră poate în acele zile, forma unor delfini….

Mențiune – povestire publicată în ianuarie 2015 în volumul 1 din “Poveștile Mării Negre”, autor Cristian Cealera, Ed. StudIS Iași

Bibliografie – Ovidiu Dunăreanu – Cu bucuria în suflet (adaptare)

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate