Cu toţii am învăţat la şcoală că primele informaţii scrise despre geto-daci provin de la marele Herodot, părintele istoriei. Cel care a scris despre expediţia militară din 514-512 î.H a perşilor conduşi de regele (şahul) Darius I cel Mare împotriva sciţilor şi geţilor de la Pont… Darius cel Mare, împăratul Persiei Ahemenide, fiul lui Hystaspes sau Istaspe, cum îl menţiona Mihai Eminescu… Ce ştim însă cu adevărat despre acest eveniment important în istoria Dobrogei? Din fericire au existat şi există mulţi specialişti care trudesc să afle cât mai multe informaţii despre acest moment crucial în istoria meleagurilor noastre. Aceste informaţii merită la rândul lor să fie împărtăşite mai departe. Aşa am aflat că Darius I s-a pregătit timp de opt ani pentru campania contra sciţilor ce se găseau atât pe teritoriul Dobrogei de astăzi, cât şi la Dunăre şi până în sud, în Munţii Balcani (Haemus). Dorea să îi supună şi pe tracii sudici şi pe geţii de la Pont şi intenţiona să îşi mărească imperiul având ca frontieră nordică tocmai apele Dunării noastre. Herodot a scris că Darius avea cu el 700.000 de oameni. Cifra este evident exagerată, nimeni nu poate spune care a fost numărul exact dar cu siguranţă vorbim despre o armată uriaşă. A intrat în Balcani, apoi a supus triburile tracice de la Sud de Dunăre. Geţii nord-dunăreni nu s-au lăsat însă şi aliaţi cu numeroşii şi puternicii sciţi cauzau grave pierderi uriaşei armate, preferând probabil un stil de luptă pe care noi ne-am obişnuit să îl numim de gherilă. Darius a trimis atunci 600 de corăbii în Vestul Mării Negre, chiar pe malul pontic, “cu scopul de paraliza total” coloniile greceşti existente precum Apollonia (Sozopol, Bulgaria), Mesembria (Nesebar, Bulgaria), Odessos, Callatis, Tomis şi Histria. A fost o uriaşă blocadă navală, menită să impresioneze şi să distrugă economic orice grup etnic ce i se împotrivea marelui Şakh. În paralel, uriaşa forţă terestră a intrat adânc în Scytia Minor, Dobrogea noastră, a ajuns la Gurile Dunării… Există teorii potrivit cărora a intrat în Dobrogea pe la Isaccea, pe un uriaş pod de vase… Darius a încercat să îi atragă pe sciţi şi pe aliaţii lor geţi într-o singură bătălie decisivă, având avantajul numeric, dar inamicii săi preferau propriul lor stil. I-a urmărit pe sciţi pe un teritoriu paralel cu Marea Neagră, unde altundeva decât pe meleagurile noastre. Din acea perioadă avem, se pare, prima distrugere a Histriei dar aceasta a fost probabil provocată de sciţi pentru că între timp, colonia-mamă Milet devenise aliată a lui Darius. Planurile lui Darius au eşuat, campania sa rămânân în istorie ca un mare eşec. Este adevărat, Herodot spune că el i-a învins pe acei geţi “care se cred nemuritori”, dar nu oferă prea multe detalii în ceea ce priveşte supunerea strămoşilor noştri. Unde anume s-au purtat aici în Dobrogea, bătăliile cu sciţii şi geţii, ce pierderi s-au înregistrat în ambele tabere, nu putem ştii… Ce este cert este că prin 512, Darius renunţă la campanie “părăsind tabăra şi oamenii răniţi sau sleiţi de puteri”. A avut sigur pierderi uriaşe care l-au determinat să renunţe la planurile sale. A fost o umilinţă, un eşec uriaş, înregistrat cu mai bine de două decenii înaintea mult mai mediatizatei înfrângeri suferite tot de el, contra grecilor, la Marathon (490)…
Bibliografie – Valentin Marin – Darius I şi geto-dacii
[codepeople-post-map]
