duminică, octombrie 24, 2021
Povestea harapilor dobrogeni

La jumătatea sec.XIX, în Europa existau doar cinci aşezări rurale în care populaţia era formată din arabi. Toate cinci erau în România, şi mai exact în Dobrogea, într-o zonă în care astăzi avem linia de frontieră romano-bulgară. Erau arabi închişi la culoare, foşti soldaţi ai Imperiului Otoman, lăsaţi la vatră şi împroprietăriţi în Dobrogea (la nord de Bazargic), încă din 1834, de un anume paşă de Silistra pe nume Hasan. Românii le-au zis harapi, de la turcescul Harab, dar în tradiţia populară au fost asimilaţi ca oameni negri, întrucât aceşti arabi dobrogeni, originari din Siria, se pare că erau urmaşii unor foşti sclavi africani, convertiţi la Islam în zona Mării Roşii (n.a. influenţe rasiale negroide – teoria antropologului Eugene Pittard), undeva în perioada Evului Mediu. Fotografiile de epocă existente demonstrează că aceştia sunt într-adevăr mai închişi la culoare ca restul arabilor sirieni.

Există în continuare controverse legate de aceşti arabi negri dobrogeni, dar acum vom merge doar pe informaţiile certe. Se ştie astfel că harapii veniţi în Dobrogea erau foarte buni în practicarea agriculturii în condiţii de secetă, meşteşug adus din patria natală şi foarte preţios în stepa dintre Dunăre şi Mare. Diverşi călători şi istorici străini consemnează că cea mai importantă aşezare a arabilor dobrogeni era Dokuz Agac – Nouă Copaci, (n.a – în formă coruptă – Docuzaci), astăzi satul Măgura, comuna Cerchezu (podişul Negru Vodă). La recensământul otoman din 1850 sunt consemnaţi în Dobrogea 145 de arabi, dar numărul lor a crescut într-un ritm alert, în următoarele două decenii, ajungând, se pare, foarte aproape de 1000 de locuitori. Geograful francez Guillaume Lejean scria de altfel în 1861 de cele cinci localităţi prospere ale arabilor din Dobrogea.

Din păcate, exceptând Dokuz Akac, despre celelalte sate nu există menţiuni solide. Se mai ştie însă că în timpul Războiului de Independenţă, dorobanţii români au cucerit la Sud de Ostrov o redută care se numea Arab Tabia, Fortăreaţa Arabilor. După 1878, odată cu alipirea Dobrogei la România, aceste sate ale harapilor decad, iar mulţi dintre aceştia emigrează în alte provincii ale Imperiului Otoman. Cei rămaşi sunt treptat asimilaţi de grupurile turco-tătare, având aceeaşi credinţă musulmană. În 1913 Pittard menţiona că mai există în zonă doar 14 arabi declaraţi, toţi bărbaţi. Şi acestora li s-a pierdut urma, dar în amintirea dobrogenilor au rămas acei harapi harnici, oameni negri, veniţi pe pământurile noastre, din cine ştie ce colţuri al lumii…

[codepeople-post-map]

Bibliografie – M.D Ionescu “Dobrogea în pragul veacului XX”; Eugene Pittard – “Contribiution a l’etude anthropologique des arabes”. Le Globe.1913
Foto deschidere – Eugene Pittard – Arabes de la Dobrudja 1913

Tag-uri: , , , , , , , ,

Articole Interesante

Nu sunt alte articole.

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate