Cimitirul maritim de la Sulina este o sursă aproape inepuizabilă de poveşti şi de legende. S-a scris şi se va scrie masiv şi în viitor despre acest obiectiv turistic deosebit. De aici, din locul în care îşi odihnesc osemintele mii de oameni de diverse seminţii, rase sau religii, pornim şi noi povestea noastră. Vorbim despre piraţii care timp de mai bine de un veac au terorizat braţul fluvial, atacând şi jefuind vasele care treceau pe aici. Cel mai mare pirat al zonei a fost Georgios E. Kantoguris, al cărui mormânt cu celebrul “craniu de schelet şi oase încrucişate” poate fi vizitat astăzi la Cimitirul Maritim. Contrar legendelor locale, Kantagouris din Keffalonia nu a murit, singur, bătrân şi sărac (după ce şi-a ascuns comoara adunată de-a lungul timpului). Marele pirat al Sulinei a fost împuşcat “de autorităţi” pe 25 martie 1871, la vârsta de 33 de ani, cel mai probabil în timpul unui conflict violent cu un vas aparţinând fie Comisiei Europene a Dunării (CED), fie cu un caic al Înaltei Porţi (care a controlat Dobrogea până în 1877). Pe mormântul de pirat i-a fost pusă o placă scumpă din marmură albă, inscripţionată în limba greacă. Un frate al său a încercat să îi reabiliteze imaginea “şifonată”, scriind în epitaf că Georgios a fost “un bun cetăţean”. Izvoarele istorice infirmă clar acest lucru. Kantoguris a fost cel mai cunoscut dintre piraţii Deltei şi se spune că a jefuit zeci, poate chiar sute de vase. Dar nici pe departe nu a fost primul tâlhar al zonei. Cu aproape 20 de ani înainte, în 1854, piraţii făceau prăpăd printre corăbiile de pavilioane variate ce se apropiau de Sulina, la acea vreme doar o localitate mică, majoritar grecească, de câteva sute de suflete. La un moment dat, un bric al Marinei Britanice vine la Sulina, în recunoaştere a teritoriului, dar şi cu intenţia de a înfiinţa aici o bază navală. Comandantul bricului, Parker (fiul lui Sir William Parker, Şeful Amiralităţii Britanice) atacă Sulina, care pe atunci aparţinea Rusiei, inamic al englezilor şi al aliaţilor lor otomani în Războiul Crimeii (1853-1856). Britanicii distrug construcţiile şi casele Sulinei, dar sunt atacaţi la rândul lor de piraţii locali (o parte din aceştia – ioaniţi şi candioţi care afirmau că luptă împotriva suzeranului otoman). Însuşi comandantul Parker este împuşcat mortal de către briganzi, în timp ce cobora de pe vas. Piraţii au fost ucişi iar doi ani mai târziu, Sulina a intrat oficial sub controlul Comisiei Europene a Dunării, făcând un salt uriaş spre transformarea sa într-un oraş fără seamăn. Osemintele lui Parker au fost şi ele depuse la Cimitirul Maritim, dar pe la 1870 au fost repatriate, prin ordinul expres al inginerului şef al CED, Charles A. Hartley (martor ocular la evenimentul din 1854). De la uciderea lui Parker şi până la instaurarea controlului CED, briganzii din Sulina au fost vânaţi de autorităţi. În 1856, în închisoarea de la Tulcea erau întemniţaţi patru tâlhari prinşi de asemenea în zona viitorului Europolis. Ei erau tot din Keffalonia (ca şi Kantogouris mai târziu) şi apar în documentele vremii drept: Gherasimos Kaminaris, 28 ani, pirat; Dionisos Dionysatos, 36 de ani, pirat; Spyranghelos Metaxas (51 de ani, contrabandist) şi Emanouil Haritatos, 15 ani, marinar răsculat. Nu ştim ce soartă au avut aceşti patru, dar este cert că osemintele lor nu se găsesc la Sulina. Piraţii Deltei au continuat să existe multe decenii de-a rândul, dar după moartea lui Kantoguris, atacurile lor au rămas din ce în ce mai rare, până au dispărut cu totul… Fostul cuib de briganzi Sulina, devenise treptat un oraş-port extrem de important, gata să îşi creeze altfel de poveşti…
Sursă bibliografie – Petre Covacef – “Cimitirul viu de la Sulina, Ed Ex Ponto”
Sursă foto – constanteanul.com, Mormântul lui Kantoguris
[codepeople-post-map]
