Într-o Europă comercială a Evului Mediu, dominată de genovezi şi veneţieni, o mică republică de sorginte de asemenea latină, Ragusa se zbătea din răsputeri să reziste în lupta pentru monopolul comercial al continentului. Raguzanii îşi întemeiaseră un oraş stat pe coasta Dalmaţiei iar oraşul lor, Ragusa ne este cunoscut nouă astăzi ca Dubrovnik, Croaţia. (N.a. – a nu se confunda cu actualul oraş Ragusa din Sicilia, Italia).
Puţini dintre noi ştiu că aceşti raguzani (negustori tereştri şi mai puţin specializaţi pe căi maritime) au desfăşurat timp de câteva sute de ani o intensă activitate comercială în Dobrogea. Un amestec inedit de italieni şi autohtoni croaţi, raguzanii au străbătut drumurile terestre dintre Dunăre şi Mare, de la Silistra la Babadag şi de la Tomis la Hârşova sau Cernavodă, vânzând şi cumpărând mărfuri (în general negoţ cu piei şi vite) prin toate aşezările provinciei noastre, sub protectoratul suveranului otoman.
Nu şi-au întemeiat aşezări distincte, ci doar prăvălii în oraşele importante, doar mici comunităţi sedentare fiind înregistrate în aşezările dobrogene. Numărul comercianţilor care făceau “naveta” între Republică şi Dobrogea era însă unul foarte mare, de câteva sute de negustori în fiecare an. Este o cifră importantă, pentru că Republica Raguza avea ea toată o populaţie de 30.000 de locuitori, dintre care 5000 locuiau între zidurile cetăţii numită cu timpul Dubrovnik.
Republica a fost întemeiată în anul 1358, dar negustorii latini din zonă făceau afaceri în Dobrogea cu mult timp înainte. Astfel, conducătorul ţaratului româno-bulgar, Asan al II-lea îi numea în secolul XIII “oaspeţi iubiţi şi foarte credincioşi” şi le acorda numeroase privilegii în zona noastră. Puterea lor comercială pe uscat atinge apogeul în sec.XV-XVI, când erau deja tributari Imperiului Otoman. Sultanul Murad al II-lea le acordă privilegii, ei având dreptul să străbată ţărmul Mării Negre, până la Gurile Dunării, liberi şi fără să plătească taxe.
Izvoarele istorice ne vorbesc despre negustori raguzani la Silistra în 1581 şi la Babadag, câţiva ani mai târziu. În 1640 comercianţii Republici făceau afaceri prospere la Silistra, Varna, Balba (Babadag) şi Chilia. Celebrul călător Evlya Celebi povestea la jumătatea sec.XVII că aceşti creştini catolici controlau comerţul la Babadag, unde existau “390 de prăvălii, cele mai multe dintre ele latineşti”, şi în care se vindeau stofe, piei, animale vii şi multe alte produse.
La finele sec.XVII, călătorul Matteo Gondola scria că există biserici ale raguzanilor la Silistra şi Babadag şi că preotul din oraşul tulcean avea mult de muncă, pentru că trebuia să meargă adesea şi în comunităţile de la Isaccea, Ismail, Tulcea şi Chilia. Un alt oraş important era Rovatto (!, controverse privind locaţia) unde raguzanii se găseau în “considerabili numero”.
Dn veacul al 18-lea, odată ce protectorii otomani îşi pierd din putere, decade treptat şi influenţa negustorilor din Raguza în teritoriile noastre. În 1808, Republica Raguza îşi pierde independenţa, fiind asimilată de marele Imperiu Francez al lui Napoleon Bonaparte. Povestea dobrogeană a raguzanilor însă a supravieţuit şi atunci când călătorim prin marile oraşe ale meleagurilor noastre, prin pieţe sau pe străduţele pline de case vechi, ne putem imagina vocile negustorilor dalmaţi, ce îşi chemau muşterii să le cumpere mărfurile…
Sursă bibliografie – Alexandru P. Arbore – Analele Dobrogei 1922, Călători străini în Țările Române
sursă foto – wikipedia.org – Republica Ragusa, granitele sale in 1426
[codepeople-post-map]
