În munţii Dobrogei noastre, nu departe de comuna tulceană Izvoarele se află Dealul Consul, un pisc semeţ de piatră vulcanică. Localnicii îi spun Muntele Consul şi au numeroase poveşti şi legende despre el. Cel mai vechi şi mai frumos mit este însă acesta… Se spune că acum multă vreme, meleagurile noastre ar fi fost stăpânite de un Uriaş… Erau timpuri în care oamenii obişnuiţi trăiau laolaltă cu duhurile, cu uriaşii şi cu alte creaturi şi spirite, bune sau rele, ale pământului. Tot în acea vreme trăia şi Taiţa, frumoasa fiică a Duhului Pietrei, cel ce îşi avea casă pe vârf de stâncă. Într-o zi, Uriaşul a văzut-o pe Taiţa şi s-a îndrăgostit pe dată de ea. A cerut-o de soaţă tatălui ei, dar Duhul nu putea hotărî singur soarta copilei. Frumoasa Taiţa nici nu voia să audă de o astfel de unire, cu un uriaş spurcat ce făcuse numai rele. Fata visa aproape în fiecare noapte că va iubi un tânăr om, care îi va dărui un trandafir din piatră, care să pară viu şi care să aibă mireasmă. Când Uriaşul deveni greu de stăpânit în peţirea sa, Taiţa îi spuse că îl va lua de bărbat doar dacă îi va face cadou trandafirul din vis. Uriaşul se învoi, dar pentru că nu se pricepea la o astfel de muncă, dădu sfoară în ţară că va răsplăti regeşte cioplitorul ce va reuşi să îi facă trandafirul cerut. Mulţi meşteri veniră şi încercară, dar deteră greş. Într-o zi însă, slujitorii uriaşului găsiră într-o peşteră un tânăr cioplitor pe nume Consul. Îl duseră fedeleş la stăpânul lor iar Uriaşul îl puse pe băiat la muncă. Consul era priceput ca nimeni altul, zile întregi lucră iar floarea pe care o cioplea într-un rubin devenea din ce în ce mai vie. Băiatul lucra chiar lângă geamul Taiţei care se şi îndrăgosti de el. Cei doi se iubeau mult şi îşi făcură jurăminte, dar fericirea lor dură prea puţin… Uriaşul veni să vadă treaba terminată. Floarea era minunată iar rubinul mirosea straniu, de parcă era chiar o roză proaspăt smulsă din grădină. Uriaşul îi ceru Taiţei răsplata dar fata spuse că Cioplitorul este alesul ei, căci el făcuse minunatul trandafir. Gigantul se făcu dintr-o dată fiară nebună: o răpi pe fată chiar de sub privirile Duhului Pietrei şi al Cioplitorului Consul, încălecă pe un balaur şi zbură tocmai în vârf de munte, într-un loc ascuns. Taiţa încercă să îl păcălească din nou şi îi spuse Fiarei că îl va lua de bărbat dacă îi construieşte un tron de pietre preţioase. Uriaşul nu era însă în stare. Îl găsi tot pe Consul şi îl puse să îi facă jilţul de pietre. Îl minţi pe băiat că i-o va da de soaţă pe Taiţa, dar numai cu o condiţie, fiecare piatră din tron să fie înroşită de sângele băiatului. Înebunit de dorul fetei, Consul se învoi… adună sute de pietre, le ciopli într-un jilţ şi le stropi cu propriul sânge, sperând că îi va mai rămâne destul pentru a mai trăi… Nu fu însă aşa şi băiatul îşi pierdu suflarea, trecând în lumea celor drepţi. Taiţa află şi veni să îşi vadă iubitul… Îl plânse atât de tare că lacrimile sale de jale deveniră pârâu, udând tronul însângerat… Şi pieri şi ea… Aflând de moartea celor doi, Duhul Pietrei şi fraţii săi, Duhul Mării şi cel al Vântului porniră şi se răzbunară pe mişelul Uriaş. Pietrele munţilor porniră să zboare şi să îl lovească, făcându-i răni adânci; Furtuna îl ridică pe cât de mare era Gigantul şi îl duse până la Mare, unde apele negre îl înghiţiră pentru totdeauna, pedepsindu-l pentru mişelia lui. Şi acesta fu sfârşitul uriaşului. De pe urma acestei poveşti ne-a rămas astăzi Muntele acela semeţ, ce poartă numele tânărului Consul. Şi astăzi, pietrele sale sunt udate de lacrimile frumoasei Taiţa….
Bibliografie – Alexandru Mitru – În Ţara Legendelor (adaptare)
Sursă foto – panoramio.com, static.panoramio.com
[codepeople-post-map]
