Pe drumul ce duce de la Babadag la Enisala există şi acum o veche fântână cu nume ciudat, Sunguru. Mulţi cred că e vreo denumire turcească dar bătrânii locului, păstrători ai poveştilor de demult, spun însă altceva… Se spune că în acel loc venea adesea, acum mai bine de un veac, un cioban ardelean căruia toţi îi spuneau Pelticul, din pricina defectului de vorbire pe care îl avea din naştere. El îşi aducea mereu turma de oi pe acele locuri cu iarbă proaspătă, udată de apele unui mic pârâiaş ce curgea în apropiere. Într-un an însă, asupra Dobrogei se abătu o secetă năpraznică. Mai toate apele curgătoare secară iar animalele păstorilor mureau pe capete. Disperat că îşi pierde turma, Pelticul se apucă şi săpă zile întregi în pământ, până reuşi să dea de apă rece şi bună. De fântâna lui cea adâncă aflară pe dată toţi ciobanii, ce îşi aduseră imediat şi ei oile la adăpat. Când îl întrebară pe Peltic cine l-a ajutat să sape atâta amar de pământ, omul a răspuns: “Sungur am făcut-o”. Cu toţii au râs şi locului i-a rămas numele de Sungur sau Sunguru…. Nu departe de acest loc, dar pe cealaltă parte a drumului spre Cetate se află un imaş, un izlaz căruia lumea îi spune Morfa. Puţini mai ştiu însă de unde îi vine numele…Povestea aceasta este de pe vremea când Dobrogea era încă stăpânită de turci. Un păstor a fost prins de otomani şi acuzat că nu a plătit beilicul, taxa pe care orice cioban valah trebuia să o dea stăpânirii pentru a putea duce animale la păşune. Omul nu plătise, se zice. A fost dus pe un imaş şi uns cu miere de albine. Pe dată, roiuri de viespi, albine şi alte insecte au năvălit asupra nefericitului. Acesta ţipa disperat şi văzându-şi nevasta jelindu-l de la depărtare, începu să strige la ea ”Morfă, fă!Mor, fa!”. De murit, nu a murit.. şi nici nu a mai uitat vreodată să plătească beilicul. De la strigătura sa, imaşul acela a rămas cu numele de Mor …fa, Morfa…
Bibliografie – Cintian Bărbuleanu – Monografia oraşului Babadag
Sursă foto – alltravels.com; panoramio.com – Fântâna Sunguru
[codepeople-post-map]