Cea mai frumoasă legendă (și în același timp, cea mai tragică) a întemeierii cetății Tomis, este, fără îndoială, cunoscută de cei mai mulți dintre constănțeni, dar nu are voie să lipsească de pe o platformă de promovare a turismului pontic.

Sunt însă și mulți români care nu cunosc această poveste și, din acest motiv, avem datoria de a o populariza, ori de câte ori avem posibilitatea. Este vorba despre mitul argonauților, cei care acum mii de ani au venit în Marea Neagră pentru a căuta celebra Lână de Aur.

Intrați în Pontul Euxin, Iason și eroii de la bordul corăbiei Argo au mers în Colchida (Colchis) regelui Aetes (astăzi în Georgia), acolo unde se afla comoara dorită, lâna de aur. După ce au furat lâna de aur ajutați de prințesa Medeea, eroii din Grecia au făcut cale întoarsă spre țara natală. Au luat-o cu ei și pe tânăra îndrăgostită de Iason, dar și pe fratele puber al acesteia, prințul Absyrtos.

Cu Aetes pe urmele sale, Iason a luat o decizie înfiorătoare: aceea de a-l sacrifica pe Absyrtos pentru a-i întârzia pe urmăritori. Prințul a fost tăiat în bucăți, iar tatăl îndurerat a trebuit să se oprească din drumul său, pentru a culege rămășițele fiului și pentru a-i aduce acestuia ultimele omagii funerare. Iason a reușit așadar să scape și a ajuns teafăr în Grecia natală.

Legenda spune că Absyrtos ar fi fost sacrificat chiar, aici, în apropierea noastră, lângă locul în care, peste ceva vreme, avea să se înalțe cetatea Tomisului. Din acest motiv, mulți traduc termenul Tomis ca fiind locul sacrificiului. Alții spun că Tomis s-ar traduce la „lamă de cuțit”, pentru că exact așa arată promontoriul pe care noi îl știm astăzi sub numele de Peninsulă…

[codepeople-post-map][codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate