Zarul antic de la Zimnicea

Zarul a fost descoperit pe şantierul arheologic de la „Cetate” Zimnicea în anul 1975, în nivelul getic.

Este confecţionat din lut fin, având o formă de cub, cu muchiile aproximativ egale de 2 cm fiecare și o greutate de 8,65 grame. Unele feţe sunt uşor bombate, iar colţurile sunt rotunjite. Aceste caracteristici duc la o mişcare de rostogolire timp mai îndelungat. Posibil, de la început, realizatorul lui s-a gândit la aceasta în momentul confecţionării. Pe cinci dintre feţe sunt prezente puncte adâncite, de la unu la cinci. Semnul pentru cifra şase lipseşte.

Primele zaruri au fost descoperite în Egipt şi au fost datate în jurul anului 1500 î. Hr. Pe teritoriul ţării noastre au pătruns pe linia tradiţiei greco-romane. Conform mitologiei, Zeus, Poseidon şi Hades şi-au împărţit lumea trăgând la sorţi prin aruncarea zarurilor. Grecii foloseau trei sau patru zaruri, pe când romanii doar două. Toate erau amestecate într-un vas şi apoi aruncate de la o anumită înălţime. Patronii acestui joc au fost consideraţi Hermes şi Pan. În antichitate, aruncarea a doi de şase se numea aruncarea Afroditei.

În lumea romană se jucau următoarele jocuri cu zaruri: tesserae, tabula (alea) – stămoşul jocului de table, despre care împăratul Claudiu a scris o carte în jurul anului 50 d. Hr. și duodecim scripta (12 linii) ce se juca pe o tablă cu zaruri aruncate dintr-o cupă din lemn sau ceramică.

Sursa: Muzeul Județean Teleorman

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate