Vremuri grele pentru dobrogenii din Topalu în a doua jumătate a veacului XIX. O poveste din timpul războiului de independenţă ne face să înţelegem ce timpuri teribile trăiau sătenii, fie ei români creştini sau turci musulmani. Otomanii se războiau, ca de obicei, cu ruşii dar încercau, pe cât se putea, să apere aşezările provinciei, pentru ca acestea să nu fie prădate. Un detaşament mare de ieniceri fusese pus de pază în “satul ciobanului şchiop” (topal -şchiop), însă, într-o zi, a primit ordin să părăsească locul şi să se ducă spre nord unde apăruse o oaste a Ţarului.

Satul a rămas astfel fără pază iar de asta au profitat vreo 50 de cerchezi, care, deşi se dădeau aliaţi ai Înaltei Porţi, nu erau preocupaţi decât de jafuri şi de nenorociri. Călăreţii aceia războinici au venit la Topalu, convinşi că ciobanii nu le pot face faţă. Câţiva români au ieşit în faţa satului, le-au oferit apă şi mâncare şi i-au rugat să îi cruţe. Cerchezii puseseră însă ochii pe turmele de vite ale rumânilor, aşa că nu s-au învoit. Au intrat chiuind în mijlocul satului, ţinând în mâini torţe aprinse, pregătite să ardă gospodăriile.

O socoteală nu-şi făcuseră însă bandiţii: când prinde rumânul curaj şi obidă pe cineva, atunci el este mai ceva ca taurul furios. Aşa că au ieşit toţi sătenii din case, care cu furci, care cu topoare, care cu bâte noduroase şi s-au repezit la călăreţi. Povestea zice că până şi copiii veneau cu plase de pescuit şi le încurcau picioarele cailor, dărâmându-i în tină. Şi când nu a mai rămas niciun bandit călare, i-au luat sătenii pe toţi la bătaie, de nu a mai scăpat niciun călăreţ. De trăit au mai trăit mulţi, dar au ieşit cerchezii betegiţi rău şi ruşinaţi, uitând şi de caii lor falnici şi de săbiile lor ascuţite, pierdute acum prin praf. Şi nu s-au mai întors vreodată în satul acela…

Cu cei din Topalu nu era bine să te pui… A mai păţit-o şi un bandit din Hârşova, căruia i se zicea Iliaz Viteazul. Spuneau toţi că nimeni din Dobrogea nu-i poate rezista în luptă dreaptă. Aşa se zicea, dar adevărul era altul… Venit la jaf cu tovarăşi de ai săi, Iliaz s-a trezit şi el că “îi sare satul în cap”. Un cioban tânăr, vânjos şi fără de teamă s-a repezit la el, i-a smuls din mâini puşca, aşa de uşor de parcă i-ar fi luat-o unui copil şi apoi, chiar cu acea armă l-a împuşcat drept în cap pe bandit. Iliaz Viteazul poate nici n-a avut timp să priceapă ce păţeşte.

Când l-au văzut pe şeful lor mort în colbul satului, ceilalţi bandiţi au luat-o la fugă, dar n-au nimerit drumul de uscat, ci s-au aruncat disperaţi în apa Dunării, căutând pe acolo scăparea. Au pierit mai toţi, iar cei ce au avut noroc şi-au jurat să nu se mai întoarcă vreodată în satul acela…

Bibliografie – Analele Dobrogei, serie veche

[codepeople-post-map]

foto – tsashem.blogspot.ro, circassian horseman

Tag-uri: , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate