“Când eram fecior, pădurea era până în poarta ogrăzii… Astăzi mergi o zi să îi încerci cărarea…” Aşa spunea acum vreo 40 de ani un bătrân rumân care se născuse tocmai pe vremea Războiului de Independenţă… Nimeni nu mai ştie a spune de unde anume era acel moşneag… Poate din Moldova, poate Transilvania, poate din Muntenia cea umbrită la miazănoapte de crestele Carpaţilor, sau poate chiar din Dobrogea noastră… Toate provinciile istorice româneşti au fost pe vremuri pline de păduri bătrâne şi de codrii de nepătruns… Unii spun că acum câteva sute de ani, peste 60% din ele erau stăpânite mai mult de arbori… Chiar şi tărâmul nostru cel dintre Dunăre şi Mare a avut păduri bogate, care ocupau mult mai mult teritoriu decât în ziua de astăzi. Dovadă stau mărturii istorice dar şi toponime antice şi medievale ce au rezistat vremurilor… Exemplu stă şi cetatea Ulmetum (azi comuna Pantilimon, judeţul Constanţa), nume care se traduce prin Pădurea de Ulmi, existentă aici în vremea stăpânirii romane, acum două milenii. Existau în antichitate şi păduri de pini, una nu tocmai departe de cetatea Histria… De unde ştim asta? Arheologi reputaţi precum Vasile Pârvan au descoperit dovezi clare, potrivit cărora locuitorii coloniei greceşti foloseau făclii de luminat din lemn de pin, arbore care se găsea din belşug în vecinătate. Multe secole mai târziu, în plin Ev Mediu (1587), un călător străin consemna că se găsesc păduri bogate pe tot malul stâng al Dunării, “până sus”, unde se întindea marele codru de la miazănoapte…Şi astăzi întâlnim în judeţul Tulcea păduri dar pe vremuri, codrii aceia erau mult mai bogaţi… La Slava Rusă, la Babadag, în Nord-Vestul provinciei, la Luncaviţa (pădure de fag), la Balabancea, la Isaccea … Pădurea Letea, cât a mai supravieţuit din ea, stă şi ea drept dovadă în încercarea de a recreea povestea pădurilor de altădată…. Un alt izvor medieval ne spune: “ la miazănoaptea codrului din preajma Niculiţeulului cel vestit pentru vinul său se afla o cetăţuie, bine apărată din trei părţi de văi adânci, cu pante greu accesibile şi având împrejur adăpostul pădurii”. Pe vremuri, în Deltă exista Insula Peuce (a Pinilor), astăzi doar un grind a cărui locaţie exactă încă naşte controverse… Pe insula Peuce s-au stabilit seminţii de tot felul precum bastarni sau goţi, veniţi din alte zone împădurite ale Europei…Nu doar judeţul Tulcea îşi avea păduri… Ele erau şi în zona actualului judeţ Constanţa (zona Negreni – Băneasa- mult mai întinsă ca astăzi sau în zona Murfatlar – stejar şi mai târziu salcâm), chiar dacă nu în stepa centrală pe care călătorii străini o descriau adesea drept un adevărat “desertum”, ci mai mult în apropierea apei, pe malul bătrânului Istru… În a doua jumătate a secolului XVIII, elveţianul Franz Sulzer, secretarul voievodului Alexandru Ipsilanti (domnitor şi în Moldova şi în Ţara Românească) remarca în timpul unei călătorii: ”malurile navigabile ale Dunării au păduri atât de bune încât arborii lor, de înălţimea catargelor, nu numai că uşurează construcţia de vase, dar pot constitui şi o ramură de comerţ excelentă”…Dobrogea de altădată avea şi păduri de tisă, arbore acum aproape dispărut…. Tisa era acel “arbore frumos, cu lemn roşu, greu şi rezistent”, dar deloc potrivit pentru mocanii oieri care aduceau la păscut în Dobrogea turme uriaşe de zeci de mii de capete de ovine.. Peste tot în Ţările Române, ciobanii s-au obişnuit să taie acest arbore pentru că animalele se îmbolnăveau după ce păşteau frunzele sale toxice… Agricultura şi creşterea animalelor au condus la distrugerea multor codri dobrogeni sau la mişcorarea drastică a acestora… Imperiul Otoman a ştiut să exploateze din plin bogăţia pădurilor dintre Dunăre şi Mare… De peste tot din provincie, localnici aduceau cherestea la Babadag şi Kiustendge pentru a o vinde… Lemnul dobrogean a fost folosit din plin de către Imperiul Otoman care a făcut afaceri extrem de bănoase, atât cu cheresteaua din privincie cât şi cu cea adusă din celelalte ţări române… La 1850, Ion Ionescu de la Brad venea în Dobrogea noastră şi vorbea despre legătura dintre codru şi băştinaşi “Românii de aici sunt aşezaţi la poalele codrilor şi pe malul apelor, căci lor le place umbra de codru verde şi răcoarea de apă limpede, la alt loc să nu-i cauţi, că nu-i găseşti”… După 1880 apar plantaţii de salcâm şi stejar în zone precum Negru Vodă, 800 de hectare sau Comorova (Neptun Mangalia), 1000 de hectare… Astăzi există perdele forestiere şi rezervaţii importante în întreaga Dobrogea, dar nu mai putem vorbi în niciun caz de codrii de nepătruns de altădată…

Bibliografie – Constantin C. Giurescu “Istoria pădurilor româneşti din cele mai vechi timpuri şi până astăzi”

sursa foto  – peter lengyel / padurea niculitel

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate