luni, august 2, 2021
O poveste uitată a Farului Genovez

De-a lungul a mai bine de două milenii, locuitorii oraşului Tomis, mai apoi Constanţa, au fost fie mângâiaţi de briza plăcută a bătrânului Pont Euxin, fie biciuiţi de crivăţul rece al mării capricioase. Întotdeauna, Marea a făcut parte din viaţa lor, s-au bucurat, au jelit sau au murit pe ţărmul ei… Şi întotdeauna au privit orizontul, încercând să ghicească siluetele corăbiilor care veneau spre Port. Aşteptând mărfuri, veşti sau rude de departe, constănţenii au ridicat mereu câte un far, pentru a lumina calea corăbiilor, pe timp de noapte. Întotdeauna, lumina salvatoare ardea pe movila înaltă pe care turcii o numeau Avretuk Tepe. Războaiele au distrus mereu Farul Constanţei, dar asemenea Păsării Phoenix, acesta a renăscut mereu. Farului i se spune acum Genovez, o legendă zicând că şi negustorii italieni au ridicat aici, pe la 1300, o construcţie de acest gen. Poate este adevărat, poate nu…Mai degrabă înclin spre varianta lui Petre Covacef (sursă Camille Alard), potrivit căreia turcii numeau Constanţa (Geneviz Calee – cetatea genoveză), şi de aici au botezat şi Farul la fel. Nu intrăm însă în “controversa genoveză”, ci ne întoarcem în timp, doar vreo 200 de ani. Povestea a început odată cu venirea la Constanţa a lui Toma Radicevici, un croat angajat de o societate austriacă să aibă grijă de Farul din bătrânul Tomis. Zece ani mai târziu, Constanţa era aproape o ruină, un oraş devastat, care încă îşi lingea rănile după distrugerile suferite în Războiul Ruso-Turc de la 1828-1829. Farul era distrus şi nu se găseau bani pentru refacerea lui. Radicevici se făcuse hangiu, dar om conştiincios, aproape noapte de noapte îşi punea argaţii să ardă seu de animale pe movila Avretuk Tepe, pentru ca navele din larg să ştie unde este uscatul. Radicevici învăţase orarul vaselor, destul de rare la acea vreme…Croatul a murit însă, într-o zi a anului 1852, argaţii nu au mai ars seul, iar hanul a rămas pe mâna văduvei sale. Femeia şi-a chemat în ajutor cele şase nepoate de la Varna, una mai frumoasă decât cealaltă. În 1854, în timpul războiului Crimeii, la Constanţa debarcă trupe franceze aliate cu Turcia şi Imperiul Britanic, împotriva Rusiei. Un ofiţer de origine armeană, Artin Aslan, fiind rănit, este trimis să se odihnească în Hanul văduvei Radicevic. Se îndrăgosteşte de Mariam, una dintre nepoate şi decide să se însoare şi să rămână la Constanţa. Preia afacerea hanului, dar fiind inginer de profesie (constructor de fortificaţii) se angajează şi ca specialist la compania britanică Danube Black Sea Railway Co LTD. Între timp, el comandase deja în Franţa construirea cupolei de far şi încheiase un accord cu administraţia otomană a Constanţei, pentru reclădirea Farului la care atât de mult visase socrul Radicevici. Cu ajutor britanic şi francez, Aslan şi arhitectul Blaise Jean Marius Michel (Mişel Paşa) reuşesc să ridice Farul Genovez, între anii 1858-1860. De numai opt metri înălţime, dar ridicat pe o movilă aflată la 21 de metri deasupra mării, Farul a funcţionat timp de aproape cinci decenii, până în 1905, când a fost pus în funcţiune Farul din Port. Construcţia veche, cea a lui Aslan, a lui Radicevici, a constănţenilor şi poate chiar a genovezilor a rămas drept monument, dar în continuare de veghe, acolo, pe movila Avretuk Tepe…

Sursă bibliografie (adaptare) – Petre Covacef – Povestea Farului Genovez

Sursă foto – Farul şi Cazinoul – imagine de epocă, cca 1930

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate