Această poveste îşi are începutul într-o zi de toamnă a anului 1926. Personajul principal: Constantin Nicoară, un plugar de 31 de ani, venit de ceva ani pe meleagurile noastre tocmai din Râmnicu Sărat şi stabilit în satul Valea Ţapului, Teche Deresi, judeţul Caliacra. Astăzi cătunul acesta nu mai există dar acum aproape nouă decenii el adăpostea câteva familii şi aparţinea de comuna Tudor Vladimirescu (Regep-cuiuş) şi care astăzi este doar un sat ce ţine de oraşul Băneasa. Ţăranul Nicoară este la muncă, pe câmp dar treaba nu prea merge: liniştea îi este tulburată de convoaiele de musulmani care părăsesc Dobrogea românească şi pleacă spre Turcia mamă, la îndemnul lui Ataturk, primul preşedinte al nou-întemeiatei Republici. Căruţele turcilor îşi fac cu greu drum pe drumul noroios din cauza ploii căzute dis de dimineaţă şi prin pârâul ce străjuieşte marginea satului. Oamenii se grăbesc, au mult de mers până la Kiustendge, acolo unde îi aşteaptă vasele care-i vor duce la Stambul… Plugarul român îi urmăreşte cu privirea şi chiar pune mâna să ajute o ultimă căruţă, împotmolită pe drum… Turcii se pierd, încet, în depărtare iar Nicoară, rămas în drum, i-a urmărit un timp cu privirea. Este gata să se întoarcă la plugul său dar tocmai atunci vede cu coada ochiului ceva negru rămas pe drumul noroios, chiar pe marginea firului de apă ce duce spre sat… Se apropie…

Ani buni mai târziu, chiar el avea să povestească: “Era o carte de-a lor turcească, murdară, căzută în ruină, udată de apa pârâului”. Românul deschide cartea, căci ştie a citi dar slovele îi sunt necunoscute, sunt scrise în limba imigranţilor (litere arabe). Lasă baltă munca şi pleacă repede în sat, căci are un gând… Merge drept la casa prietenului său Cadir Memet Curt, un turc bătrân şi cu minte multă, ajuns la mai bine de 60 de ani… Pe Memet, Nicoară l-a învăţat să scrie în româneşte, acum a venit vremea răsplatei… Câmpul l-a aşteptat opt zile bune pe Nicoară… Plugarul a stat mai mult în casa lui Memet: turcul i-a citit din cartea găsită iar el a scris totul în româneşte, pe un caiet cumpărat de la magazinul general…Într-un final, treaba e încheiată: cei doi prieteni sunt trudiţi dar bucuroşi iar ce au găsit este un fel de comoară… Cartea turcească, kitapul (kitab) este veche de peste două secole…

Pe prima pagină stau scrise numele autorului şi cel al cărţii: “Primele războaie ale Ţării otomane cu domnul Mihai Viteazul”, carte “scrisă în limba turcă de Domnul Dimitrie Cantemir”. Nicoară citeşte cu nesaţ totul şi se hotărăşte să schimbe numele titlului din caiet. Îi spune “Cel dintâi război dintre Omer Paşa şi Mihai Viteazul”… În kitap autorul descrie marea luptă purtată în anul 1594, chiar în sud-vestul Dobrogei, între Mihai Viteazul şi Omer Paşa, general al Imperiului Otoman. Omer Paşa, poreclit Cara Omer, Omer Cel Negru din cauza tenului său închis a fost învins şi rănit de moarte, chiar de către voievodul Ţării Româneşti. Cara Omer a murit într-un sat care apoi i-a luat numele şi care astăzi este oraşul Negru Vodă… Bătălia descrisă în kitap s-a purtat în pădurea Eschini Orman Deli (Deli Orman – pădure nebună).

Constantin Nicoară citeşte cu interes povestea bătăliei dar este mult mai interesat de un detaliu al cărţii – se povesteşte că în urma bătăliei, otomanii au pierdut marele steag profeţial primit de la însuşi sultanul Murad al III-lea. În carte, Dimitrie Cantemir scrie că urmaşul Mehmed al III-lea (1595 -1603) a dat firman că cel ce va găsi vreodată marele steag şi îl va aduce la Stambul va fi cu dărnicie recompensat, cu “mari slujbe şi bacşişuri”… Sultanii ce l-au urmat au întărit acest firman şi recompensa este încă pregătită, mai scrie Dimitrie Cantemir în kitap… Constantin Nicoară începe să viseze frumos: este sigur că drapelul otoman se află încă prin locurile acelea şi speră să îl găsească, pentru a putea lua recompensa…

Descoperirea accidentală a kitapului îi schimbă total viaţa plugarului Nicoară… Următorii 12 ani se dedică găsirii acelui steag al Profetului… Caută peste tot, prin pădurea Eschi Deli Orman, pe câmpurile din jur, pe la marginea satelor din zonă…Cadir Memet Curt merge în raiul lui Mahomed, împovărat de ani aşa că Nicoară rămâne singur în nebunia sa… Deşi între timp i s-a născut şi al şaselea copil este mai preocupat de căutările sale decât de munca cîmpului… 12 ani trec, este vara anului 1938 şi Nicoară tot nu a găsit comoara… Când începe să se gândească că totul este în zadar se întâmplă şi minunea… Într-o zi, pe când se afla pe mereaua comunei Dobrobir Deal sapă la marginea unui stejar bătrân şi găseşte ceea ce căuta… Nu la mare adâncime, în pământ descoperă o secure veche de luptă şi steagul otoman mult căutat…Lancea drapelului este cu totul din aur şi s-a păstrat… Se văd bine pe margine cei trei luceferi descrişi de Cantemir în cartea sa… Pânza drapelului este putredă şi fără folos… Plugarul îşi ia comoara şi pleacă acasă… Câteva zile ţine secret dar apoi tot se scapă…Îi povesteşte totul învăţătorului din Pârâul Caprei, Traian Luculescu.. Îl duce pe acesta să vadă locul iar învăţătorul îi face o poză chiar la rădăcina stejaului…Când se întorc din Dobromir Deal, lucru de mirare, Nicoară uită toporul de luptă în căruţa omului ce îi dusese pe el şi pe Luculescu la stejar. Nu l-a mai cerut niciodată iar săteanul l-a ţinut prin curte, fără să se gândească că ar preţui ceva…Pentru Nicoară doar steagul contează…

Între timp, lumea află de lancea de aur a plugarului… Poliţia îi confiscă drapelul, precum şi traducerea în română a kitapului… Despre cartea originală, cea în turcă, tradusă de bătrânul Memet, Nicoară spune că nu mai ştie nimic… Nu i-a mai păsat de ea, căci şi aşa era ferfeniţă… Poate că a rămas în casa lui Cadir Memet Curt, poate acesta a aruncat-o…Directorul şcolii din Valea Ţapului, Alexandru Dincă află şi el despre comoară dar este interesat mai mult de opera atribuită lui Cantemir. Citeşte cu nesaţ toate cele găsite în caietul lui Nicoară şi este din ce în ce mai uluit: informaţiile istorice sunt corecte iar stilul scriitoricesc este rafinat, în ciuda unor erori de traducere şi de transcriere efectuate de Nicoară şi Memet…

Directorul Dincă trimite scrisori la Bucureşti, la Comisia Monumentelor Istorice, personal şefului acestei instituţii, marele Nicolae Iorga… Dincă îi scrie şi regelui Carol al II-lea care solicită o anchetă… relicvele din Dobrogea sunt trimise la Bucureşti, la Comisia Monumentelor… Se fac tot felul de adrese, se fac comunicări între instituţii, se cercetează, în timp ce plugarul Nicoară aşteaptă în satul său marea răsplată… În mod curios, toată afacerea este îngropată într-un dosar… Nimeni nu se încumetă să recunoscă faptul că opera îi aparţine domnitorului Dimitrie Cantemir… Îi încurcă faptul că originalul în turcă nu a fost găsit… Nimeni nu ştie că acesta ar fi scris aşa ceva… Nimeni nu are însă nici curajul să afirme că totul este un fals, pentru că nu există nicio dovadă că nu ar fi… Sunt vremuri tulburi în Europa, se apropie marele război şi nimeni nu se mai gândeşte la Comoara lui Nicoară…

Tot cazul este îngropat într-un dosar, istoricii sperând ca la un moment dat să aibă timp să cerceteze mai îndeaproape toată această poveste… Nu se mai întâmplă acest lucru… Nicoară moare în satul său, fără să se mai bucure de comoara sa… Au trecut 77 de ani de atunci şi traducerea kitapului turcesc încă se mai află prin Arhivele de la Bucureşti… Misterul kitapului lui Cantemir rămâne nedesluşit…

Dan Toma Dulciu – “Dimitrie Cantemir – Un manuscris curios: “Primele războaie ale Ţării Otomane cu domnul Mihai Viteazul – “scrisă în limba turcă de Domnul Dimitrie Cantemir, în anul 1704 la Stambul”, potrivit sursei citate în Inventarul arhivei Comisiunii Monumentelor Istorice (1892-1948) este menţionat şi dosarul cauzei D 3639/1938, Ecaterina Ţarălungă – Dimitrie Cantemir, Contribuţii documentare la un portret

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate