O veche poveste a Pontului nostru spune că, odată, de mult, pe locul în care astăzi se găseşte un frumos oraş al Dobrogei se ridica mândra cetate a unui rege pe nume Solon. Nu era acel înţelept al Atenei, filozoful şi judecătorul democraţiei, dar tot grec era şi acest razboinic puternic, ce îşi făcuse regat tocmai prin meleagurile noastre. Toate seminţiile de la marginea Mării Negre îi ştiau de frică Regelui Solon, căci acesta era foarte priceput în arta armelor şi era înconjurat de o oaste numeroasă de soldaţi trecuţi prin multe bătălii. De atâtea războaie avusese parte Solon, că devenise rece, rău şi acru, gata mereu să verse sânge, să prade averile altor neamuri şi să facă rău. Inima sa era neagră, fără puterea de a iubi pe altcineva decât pe sine… Regele dobrogean se închina zeilor eleni, dar dintre toţi aceştia, cel mai mult îl preţuia pe Apollo. În acele vremuri ale lui Solon, Apollo nu mai era însă deloc acel zeu al luminii, al soarelui, al artelor şi protector al muzicii şi poeziei, asa cum îl ştim astăzi. Tocmai îşi pierduse fiul, pe muritorul Asclepios (ulterior zeul medicinei, la romani Esculap), ucis de Marele Zeus cu fulgerele sale, pentru că avusese cutezanţa de a vindeca toţi bolnavii şi chiar de a-i trezi pe morţi. Rămas fără fiul său mult iubit, zeul Apolo devenise şi el rece şi rău, trimitea pe pământ molime şi îi pedepsea pe oameni pentru vini care nu erau ale lor. Nu se ştie de ce, Apollo îi arăta preţuire crudului rege Solon. Adesea îl ajuta pe acesta să îşi învingă duşmanii, săgetandu-i el din ceruri cu săgeţile arcului său fermecat. Într-o zi, Solon îi aduse zeului său o ofrandă mai mare şi mai bogată ca niciodată, ce tare îl mulţumi pe Zeu. Acesta îi spuse muritorului să îşi aleagă orice răspalata vrea. Raspunsul lui Solon fu însă neaşteptat: vroia sa poata iubi şi el o altă fiinţă umană, să simtă şi el, măcar o dată, fiorul dragostei… Apollo nu mai avea cum să dea înapoi şi spuse că regele se va indragosti de prima fată ce îi va ieşi în cale… Dar zeul cu inima neagră puse o condiţie: după ce se va bucura o singură zi de dragoste, Solon să îşi aducă iubita la templu şi să o jertfească pe altar. Fără să cugete prea mult, regele se învoi…Plecă apoi să se plimbe pe malul Mării Primitoare, neavând parcă destul curaj să intre în cetate şi să întalnească vreo fată… Tocmai atunci însă, din apele Pontului, îi ieşi în cale preafrumoasa Manga, o nimfă a apelor, ce locuia într-un palat din adâncuri dar care ieşise pe mal pentru a-şi face cunună de alge şi brătări de scoici. Cum se vazură, cei doi se şi îndragostiră pe dată… Îşi făcură jurăminte pentru totdeauna iar inimile lor erau străpunse de săgeţile lui Eros. În zorii zilei următoare, pe cand Manga încă dormea cu capul aşezat pe umărul său drept, Solon îşi aduse aminte de făgăduiala cumplită făcută lui Apollo. Odata cu fiorul dragostei, în inima sa se strecurase nevăzută şi teama de a-şi pierde iubirea. O trezi pe Manga şi îi mărturisi ce făcuse. O îndemnă să fugă departe şi să se ascundă dar tocmai atunci se ivi lângă ei şi Zeul. Acesta îi împietri pe dată inima regelui şi acesta o luă pe nimfă şi o duse în templul lui Apollo pentru a o sacrifica…Dar cumplita lui misie nu fu dusă până la capat… Surorile nimfe, aflând că Manga va fi ucisă, merseră la puternicul Poseidon (Neptun) şi îl rugară să o scape… Zeul Marii le ascultă şi făcu o furtună cum nu se mai vazuse vreodată… Apele Pontului ieşiră pe uscat şi învaluiră Templul.. Poseidon scutură şi pământul şi cutremurul distruse Casa lui Apollo. Speriat, Apollo fugi din Sciţia Mică şi merse pe alte meleaguri, la adăpost de Poseidon… Cât despre Manga şi Solon… Zeii Olimpului au hotărat ca ei sa rămână împreună dar nemurirea le-a fost dată prinîmpietrire. Stanele lor de piatră fură apoi înghiţite de apele Mării şi duse de către surorile nimfe în Palatul de Cleştar din adâncurile Pontului… Amintirea celor doi iubiţi nefericiţi fu însă păstrată mereu de oamenii locului. Cetatea lui Solon a devenit cu timpul un oraş al iubirii şi al luminii iar noul lui nume se spune că a fost pus dupa nimfa Manga, Mangalia…

sursa  foto – pixhome.blogspot.com

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate