Multe dintre satele noastre actuale au în spatele lor o istorie veche de jumătate de mileniu… Vetrele acestea au fost martore la confruntările sângeroase ale Evului Mediu, au fost distruse şi apoi refăcute în timpul războaielor ruso-turce şi au supravieţuit celor două mari războaie mondiale…Au fost sate mari, medii sau mici, sărace sau bogate dar mereu au existat…În mod tragic, povestea multora dintre ele se încheie acum, într-un secol XXI în care toţi ne batem cu pumnii în piept vorbind despre păstrarea tradiţiilor şi de respectarea trecutului. Satul despre care vorbim astăzi şi care pare condamnat să dispară cât mai curând se numeşte Gherghina… Este numele modern, ţine de comuna Mircea Vodă şi se află la numai 16 kilometri de Medgidia. Numără astăzi doar vreo 20 de suflete, care îşi duc traiul sărman în cele câteva case rămase în picioare… Pe vremuri era un sat mare şi bogat, numit Defcea sau Devcea… Povestea sa a început acum aproape 500 de ani… Prima consemnare ne provine din anul 1652…Un tânăr negustor englez pe nume Robert Bargrave fusese prin Levant şi după ce îşi încheiase afacerile la Constantinopole pleca spre Vest, trecând şi prin Dobrogea noastră, provincie a Imperiului Otoman… Membru al unei bogate şi influente familii din comitatul Kent, Bargrave ajungea în Podişul Medgidiei şi se oprea într-un sat prosper pe care îl numea Deftgia, încercând să respecte denumirea dată de către localnici… Ajunsese aici “trecând pe lângă diferite lacuri minunat de bogate în păsări de baltă”… Aproximativ un secol mai târziu, un alt călător străin, Markos Antonoios Katsaites ajungea la Devcea, “un sat mare” şi servea masa în casa ciorbagiului, primarul aşezării, aşa cum era obiceiul în provinciile imperiului. Două decenii mai târziu un savant italian pe nume Boscovich menţiona şi el aşezarea, în împrejurări similare. În a doua jumătate a secolului XIX, Said Mârza Paşa, general al imperiului de origine tătărească stăpânea zona cu acceptul Înaltei Porţi, conducând un stat semi-independent. Interesul său era de dezvoltare economică a zonei… A încercat şi la Defcea prin înfiinţarea unei exploatări agricole, o mukataa (potrivit sursei – Adrian Ilie) dar planul nu a dat rezultatele scontate. Satul era însă unul prosper, locuit de peste 150 de familii de tătari, avea o geamie, două cişmele… La începutul veacului trecut exista în apropiere o carieră de argilă iar aceasta se folosea la prepararea vopselelor (surse – MD Ionescu, A. Ilie)… Musulmanii au plecat, cei mai mulţi dintre ei, au venit apoi românii… Satul a supravieţuit mereu… În ultimii ani ai regimului Ceuşescu se intenţiona demolarea sa, din motive uitate acum… Oamenii au mers spre alte vetre, au mai rămas doar câţiva… Aceştia mai stau în Defcea, acum Gherghina, încercând să îi ducă mai departe povestea…
Bibliografie – Adrian Ilie Valea Kara-Su, monografie istorică; Călători străini în ţările române
foto – painting by Stanley Herbert Gill – Ruined Cottage
[codepeople-post-map]
