Iarmaroc, bâlci, târg, bazar… Aceşti termeni ne sunt bine-cunoscuţi, nouă dobrogenilor, dar numele adunării comerciale care se ţine de sute de ani, la Medgidia este, să recunoaştem, unul inedit. Panairul sau Panaghirul de la Karasu – Medgidia derivă din grecescul “panegyris” (în traducere – “strângerea lumii din toate părţile)”, o sărbătoare care se ţinea şi în Dobrogea antică în marile oraşe greceşti Histria, Tomis şi Callatis. Marele târg de la Karasu este consemnat încă de la începutul anilor 1800, pe vremea când Dobrogea se afla sub plină stăpânire otomană. În 1812 panairului de aici i se mai spunea şi Târgul lui Sorescu, după numele unui mocan bogat care locuia în zonă. Decenii de-a rândul, Panairul s-a ţinut de două ori pe an şi la el participau negustori, agricultori şi crescători de animale din întreaga Dobroge, dar şi din Ţările Române. La început se pare că datele de organizare au oscilat, dar apoi, spre sfârşitul secolului XIX ele au fost stabilite definitiv pentru 15-30 iunie, respectiv 15-30 octombrie. S-a ţinut în fiecare an, cu câteva mici excepţii ( 1850-1855, 1877-1878) a supravieţuit războaielor ruso-turce şi distrugerilor repetate din timpul acestor conflagraţii. În 1848, călători străini precum Sabatier şi Desaint povesteau despre marele târg de cai de la Karasu, acolo unde un exemplar obişnuit putea costa 6 galbeni iar un animal bun doar pentru carne putea fi cumpărat cu 1 liră engleză sau cu 15 şilingi. Bătrâna aşezare Karasu a fost la un moment dat desfiinţată dar în septembrie 1856, sultanul Abdul Medgid a hotărât prin decret imperial constituirea oraşului Medgidia, astfel că povestea Panairului a continuat…Înaltul Padişah, un mare reformator al Imperiului Otoman ştia cât de important este târgul de aici şi pentru a uşura efectuarea tranzacţiilor comerciale a decis ca, în perioada Panairului, să mute la Medgidia tribunalele comerciale de la Constanţa şi Tulcea. Într-un raport efectuat în 1904 se vorbea despre Panair ca fiind un târg la care participau peste 120 de comercianţi, 6 hangii şi 26 de cârciumari. Mii de oameni veneau să cumpere produse, să vândă sau chiar numai să îl viziteze. Se comercializau tot felul de produse, cereale, animale (vite, oi, capre, cai), brânzeturi, lână, vin, pânzeturi, obiecte de artizanat, de pielărie, de fierărie. Funcţiona aici un obor special pentru vite şi o tăietorie de carne, fusese creată o fântână chiar în mijlocul târgului. Iniţiat de otomani, panairul a fost continuat şi de administraţia românească, după Războiul de Independenţă, dar adesea cu sprijinul unor moşieri locali. La începutul secolului XX era de departe cel mai mare târg al Dobrogei, locul unde veneau să vândă tutun negustori din Vidin şi unde erau aduse ţi mărfuri de la Marsilia. Era un adevărat festival al comerţului, loc de întâlnire, de afaceri dar şi de distracţie. Se ţineau aici luptele tătăreşti, acel kureş premiat cu batal sau bairac (pomul cu batiste şi ştergare) iar campionii acestor lupte erau adevărate vedete ale provinciei. Panairul de la Medgidia a fost până în anii 30, cel mai important loc de tranzacţii comerciale din Dobrogea, un Mare Târg, a cărui poveste nu trebuie uitată vreodată…
Bibliografie – Adrian Ilie, Analele Dobrogei Serie Nouă, căpitanul MD Ionescu – Dobrogea la sfârşitul sec.XIX şi început de secol XX
Sursă foto – Commons wikimedia.org – Târg de vite 1910, foto Stelian
[codepeople-post-map]
