În anul 971, pământurile noastre dintre Dunăre şi Marea Neagră au intrat definitiv sub controlul Bizanţului, care a construit şi fortificat numeroase aşezări ale Dobrogei medievale. Puţini ştiu însă că bătrâna Scytie Minor a fost la un sigur pas de cădea în acele vremuri sub controlul unei alte mari puteri, Rusia kieveană, condusă în acea perioadă de marele cneaz Sviatoslav I Igor.
Soarta Dobrogei noastre a fost decisă în urma unei confruntări sângeroase de durată, între cele două mari forţe (Bizanţul şi Rusia Kieveană), încheiată cu o bătălie memorabilă, al cărui final a adus în cele din urmă mult aşteptata pace. Cneazul Sviatoslav, care avea de partea lui cetăţi importante dobrogene, precum Preslaviţa (Nufăru) sau Constanţia (Constanţa) se afla cu armata sa, în acel an 971, pe malul Dunării, încercuit de bizantini, în fortăreaţa de la Durostorum (Durostor, azi Silistra Bulgaria).
Noaptea, de pe malul drept al Dunării, din Dobrogea, erau aduse pe ascuns care cu grâne, pentru a-i aproviziona pe asediaţi. Cronicarul bizantin Ioan Skylitzes a povestit detaliat cele mai importante momente ale acestei bătălii de la Silistra. Disperaţi de puterea nimicitoare a maşinilor de asediu, ruşii ies din cetate, atacând piesele de artilerie.
Comandantul artileriei bizantine, magistrul Ioan Curcas („băut şi abia ridicat de la masă”) sare să îi întâmpine pe atacatori, dar calul său cade într-o groapă, iar el este măcelărit de ruşi (menţionaţi în izvorul istoric şi ca taurosciţi). Pentru că magistrul avea armură aurită, ruşii au crezut că el este împăratul Ioan Tzimiskes, aşa că, retraşi înapoi în cetate, i-au înfipt capul generalului într-un ţăruş din turn, încercând să îi înfricoşeze pe bizantini.
Cu un moral excelent după măcelărirea magistrului, ruşii ies a doua zi din nou în câmpie, conduşi de viteazul Icmor, al doilea la comandă după cneazul Sviatoslav. Icmor ucide zeci de “romani”, iar victoria kieveană pare imposibil de evitat. În acel moment însă, Anemas cretanul, un lăncier al împăratului, îl atacă pe Icmor şi reuşeşte să îl ucidă, retezându-i capul.
Este momentul decisiv al bătăliei: ruşii sunt îngroziţi de pierderea eroului lor şi se retrag înfricoşaţi în cetate. Se spune că, în ultimele zile de asediu, kievenii făceau sacrificii înecând în Dunăre copii şi cocoşi, încercând să îmbuneze astfel zeii păgâni în care mulţi dintre ei încă mai credeau.
În cele din urmă, după 3 luni de asediu, pe 24 iulie 971, Sviatoslav şi Tzimiskes fac pace: Durostorum este preluată de Bizanţ, toate cetăţile dobrogene se închină împăratului iar acesta, inteligent, nu porneşte nicio acţiune de răzbunare împotriva acestor foşti aliaţi ai lui Sviatoslav.
Cneazul kievean părăseşte Dobrogea pentru a se întoarce acasă, dar este ucis peste un an, lângă Dniepr (azi Ucraina) într-o ambuscadă a pecenegilor care încheiaseră un acord secret cu Bizanţul. Bătălia de la Silistra a avut o importanţă uriaşă asupra dezvoltării Dobrogei medievale, care intră astfel sub controlul unui Bizanţ organizat, puternic şi, mai ales, creştin ortodox…
bibliografie – Cronica lui Ioan Skylitzes; Jack Lindsay – Bizantium in Europe, Istoria Dobrogei – Bitoleanu, Rădulescu; Nicolae Iorga – Istoria Românilor; Istoria lumii în date – Andrei Oțetea, 1969
sursă foto – wikipedia.org, Cronica lui Ioan Skylitzes – “Ruşi urmăriţi de către Bizantini la Durostolon”
[codepeople-post-map]
