La începutul veacului al XI-lea, în plin Ev Mediu timpuriu, în Dobrogea existau trei conducători locali extrem de puternici, a căror poveste a trezit ample controverse între istorici, timp de mai bine de un veac. Izvorul istoric „Alexiada”, scris în jurul anilor 1086 – 1090 de Ana Comnena (fiica împăratului bizantin Alexios I) menționează că în Dobrogea armata imperiului avea mult de furcă cu despoții Tatos (Chalia sau Chalis), Seslav și Sacea (Satzas). Se știe că Tatos își avea capitala la Dârstor (fostul Durostorum, azi Silistra – Bulgaria) și că în anul 1088, Alexios l-a asediat pe dobrogean în această cetate, dar fără să reușească să îl învingă. Despre Seslav și Sacea se scrie în Alexiadă că dețineau „Bitzina și alte cetăți”. Se presupune că Seslav ar fi putut fi stăpânul puternicei Vicinei și că Sacea ar fi avut legătură cu orașul Isaccea. O altă poveste ne spune că un trib de sciți forțați să fugă în Dobrogea de teama sarmaților au fost obligați să ceară voie celor trei voievozi să se așeze în această zonă. Marea taină legată de cei trei este cea a originii lor. Unii spun că ei erau barbari, mai exact pecenegi, în timp ce istoricii din Bulgaria spun că erau din neamul lor. Arheologi și cărturari români, printre care Nicolae Iorga, Nicolae Bănescu și Constantin Brătescu afirmă că cele trei voievodate erau românești și că cei trei erau valahi. Alexiada nu ne spune ce s-a întâmplat cu cei trei despoți locali, dar este posibil ca ei să fi cedat în cele din urmă în fața puterii bizantine. Nu s-au descoperit alte detalii ale poveștii lor, astfel că enigma celor trei voievozi dobrogeni rămâne încă neelucidată…

[codepeople-post-map]