DOBROGEA – Expoziție de pictură a artistului sirian Ammar Alnahhas, la Muzeul Țăranului Român

Muzeul Național al Țăranului Român vă invită să vizitați, în perioada 28 decembrie 2024 – 19 ianuarie 2025, expoziția de pictură “Dobrogea“, a artistului Ammar Alnahhas.

Născut în Siria, artistul a absolvit Sculptura la Facultatea de Arte din Damasc și a venit în România în urmă cu mai bine de două decenii. A văzut întreaga țară, prin tabere de creație și expoziții, a expus în marile muzee de artă din România. În expoziția de la Muzeul Țăranului Român, pictorul Ammar Alnahhas povestește despre Dobrogea, o primă și permanentă dragoste a sa.

Paleta sa izvorește din floarea-soarelui, pământul are forma dansului dervișilor, iar caii sunt metafora demnei frumuseți, mândria libertății. Jocul de planuri și simbolurile alcătuite de artist de-a lungul operei sale transformă compoziția într-un univers aparte, într-o lume a emoției universale, a unei vibrații generoase și atât de umane. Cu pictura lui Ammar Alnahhas redescoperim copilăria și paradisul, speranța și recunoștința pentru darurile de fiecare zi.

Vernisajul va avea loc joi, 9 ianuarie 2025, la ora 18.00, la Sala Noua Galerie din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, iar expoziția va putea fi vizitată în perioada 28 decembrie 2024 – 19 ianuarie 2025, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea, marțea și cu ocazia sărbătorilor legale este închisă.

Tag-uri: , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate