vineri, martie 29, 2024
Axiopolis, martiriul Sfântului Dasius şi Regele Saturnaliilor

Dobrogea noastră a fost adesea numită Bethleemul românesc, în semn de respect pentru sutele de martiri creştini ce şi-au dat aici viaţa, în numele Crucii, în timpul prigoanei declanşate de împăraţii Romei. O poveste stranie, veche de peste 1700 de ani, ne duce în cetatea Axiopolis (astăzi Cernavodă), unul dintre oraşele importante ale provinciei. Izvoarele vremii ne spun că în această cetate, la începutul secolului IV, mulţi dintre militarii romani cantonaţi aici sărbătoreau Saturnaliile închinate zeului Saturn (divinitate latină a agriculturii care ulterior şi-a contopit atributele cu grecescul Cronos, zeul timpului). Povestea spune că soldaţii din Axiopolis urmau o veche tradiţie, stranie şi sângeroasă: alegeau dintre ei un “rege al saturnaliilor”, care timp de 30 de zile conducea procesiuni deşănţate, avea voie să comită orice nelegiuire dorea şi se deda la orgii, desfrâu şi petreceri, cu acordul autorităţilor. La capătul celor 30 de zile, Regele Păgân era sacrificat, fiind aruncat de sus, în lăncile camarazilor săi. Suntem în anul 304, la mai puţin de un an după ce Diocleţian a semnat edictul de prigonire al creştinilor din armata imperială. Oricine refuza să se supună celebrării Zeilor Romei era pe dată executat. Soarta a făcut ca în acel an, la Axiopolis, rege al Saturnaliilor să fie ales Dasius (Tasius, Dasie), un soldat creştin din Legiunea XI Claudia. Acesta a refuzat să îndeplinească ritualul păgân spunând: “de mă voi îngriji 30 de zile acestui neruşinat obicei, de cinstire a demonilor, mă dau pe mine însumi pieirii veşnice. Mai bine mă jertfesc pe dată, însă Domnului meu”. Dasius este arestat şi apoi dus la Durostorum (azi Silistra, Bulgaria) pentru a fi judecat de legatul imperial Bassius. Acesta încearcă să îl convingă să se supună ritualului dar soldatul creştin refuză din nou. Este în cele din urmă executat prin decapitare. Timp de peste două secole, rămăşiţele Mucenicului au rămas ascunse într-o bisericuţă din Durostorum. În anul 597, când Dobrogea era invadată de migratori avaro-slavi, creştinii au luat moaştele Sfântului şi le-au dus în Italia, la Ancona, în Biserica Sfântului Chiriac. Pe sicriul său se poate citi şi astăzi incripţia “Aici zace Sfântul Martir Dasie, cel ce a pătimit la Durostor”, pentru simpla vină de a fi creştin. Dasie, sau Tasius după numele său, cel ce nu a vrut a fi Regele Saturnaliilor…

Bibliografie – Ioan Rămureanu “Martiriul Sfântului Dasius”

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate