marți, septembrie 21, 2021
Arcanul și “Dealul de Sânge”, o legendă din Mârleanu (Dunăreni)

Suntem în satul Dunăreni, comuna Aliman, pe malul Dunării, în luncă.Pe vremuri, acestei așezări i se spunea Mârleanu, poate după unul dintre românii care au întemeiat-o. Legenda spune că acum aproape de două sute de ani, satul nu era așa jos lângă Luncă și că cele mai multe case se găseau pe deal. În acele vremuri, când Dobrogea era sub stăpânire turcească, se zice că era obiceiul ca fiecare sat să dea, odată la 20 de ani, câte un bărbat pentru armată. Dacă nu exista un voluntar, atunci otomanii luau la întâmplare un viitor oștean, cu arcanul. Într-o zi veniră turcii la Mârleanu să își ceară omul rânduit pentru oștire. Nu se arătă însă niciun voluntar dintre feciorii puternici ai satului, așa că ienicerii apucară cu lațul pe un bărbat, la întâmplare. Degeaba se rugă omul să îl lase pe el, că are familie grea și gospodărie la fel, că turcii se grăbeau să meargă înapoi la Kiustenge, unde se aduna oștirea. Românul îi rugă apoi pe semenii lui, dar niciun prieten nu păși în față, să îi ia locul. Și omul din Mârleanu dus a fost… De la această întâmplare, trecură 20 de ani, în care satul avu parte de liniște. Apoi otomanii veniră iar să își ia românul rânduit. Nici de această dată nu se oferi vreunul, și iar luară cu forța un om la întâmplare. Era un fecior din sat, dar nu unul oarecare, ci chiar fiul celui ce plecase cu 20 de ani în urmă. Un agă recunoscu numele și spuse că nu-i bine nici în fața lui Allah să se facă o astfel de nedreptate, doi români din același neam să meargă poate la moarte. Le ceru celor ce conduceau satul să îi dea alt om în loc dar iar toți se codiră și nimeni nu ieși în față. Așa că dus fu și feciorul… Dar necazul fu altul. Nici nu își începu armata bine tânărul din Mârleanu, că după doar câteva zile, viața îi fu curmată într-o luptă. Vestea morții sale ajunse tocmai la urechile unui oștean bătrân, nimeni altul decât părintele său plecat cu 20 de ani în urmă. Omul se înfurie atât de tare că își luă câțiva semeni, plecă în satul natal și merse sus pe deal, la cei ce se codiseră să îi salveze feciorul acum mort. Și îi tăie pe toți, după care, luându-și ce îi mai rămăsese din familie, plecă departe, fără să mai știe cineva ceva de soarta lui… De la acea faptă îngrozitoare, nimeni nu mai vru să își țină  casă pe „dealul cel de sânge” și vatra se mută mai jos, lângă apă… O legendă tristă, despre care unii spun că nu ar fi adevărată, pentru că turcii nu luau niciodată cu arcanul, la oaste, români din Dobrogea. Poate așa o fi, poate că românii ce s-au așezat în aceste locuri au adus povestea cu ei. Sau poate nu e așa… Cine poate ști?…

Sursă poveste (Adaptare) – Analele Dobrogei 1924/1927 – profesorul Ioan Georgescu

Sursă foto – Ionuț Druche, Dunărea la apus

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate