Ziua Dobrogei este sărbătorită, în fiecare an, pe 14 noiembrie. Anul acesta, se împlinesc 146 de ani de când Dobrogea a reintrat în componența granițelor statale românești, perioadă în care regiunea s-a dezvoltat foarte mult, fiind vizată inclusiv extinderea sistemului căilor ferate, pentru ca Dobrogea să fie legată de România.
Până în noiembrie 1878, în Dobrogea exista o singură linie de cale ferată, între Cernavodă și Constanța, care a fost construită în perioada Imperiului Otoman, de către compania engleză „Danube and Black Sea Railway Company Limited” și inaugurată pe 4 octombrie 1860.
După revenirea Dobrogei la țară, în 1878, politicienii acelor vremuri, împreună cu Regele Carol I au decis să lege România de Dobrogea, prima lor grijă fiind drumurile.
Astfel, Regele Carol I, a scris, pe 15 noiembrie 1878 despre „grabnica unire a sistemului căilor noastre ferate cu calea ferată Cernavodă – Kustendje”.
Primul proiect de traversare feroviară a Dunării, în România, a fost demarat pe 9 octombrie 1890, când a fost așezată piatra de temelie pe șantierul Fetești – Cernavodă.
5 ani mai târziu, pe 27 noiembrie 1895, a fost inaugurată calea ferată Fetești – Cernavodă, respectiv podurile dunărene construite sub coordonarea ing. Anghel Saligny, iar de atunci, trenurile au putut circula neîntrerupt, de la Constanța la București și retur.
Un alt proiect important pentru calea ferată din România a fost construcția, în anul 1902, a Tunelului Palas sau Carol I cum se numea inițial, proiectat de către Anghel Saligny, cu scopul de a facilita tranzitul de trenuri către și dinspre Portul Constanța.
Construcția căii ferate Medgidia – Tulcea a început în anul 1912, după 34 de ani de la revenirea Dobrogei la Țară și s-a realizat cu mare dificultate, în mai multe etape. Lucrările au fost întrerupte atât din cauza Primului Război Mondial, cât și a necesității realizării altor linii de cale ferată.
Singura legătură feroviară cu județul Tulcea a fost finalizată pe 25 martie 1939, după inaugurarea ultimei porțiuni dintre Babadag și Tulcea.
Pentru a pune în valoare potențialul turistic al Mării Negre, autoritățile centrale au decis, în primăvara anului 1916, începerea construcției căii ferate spre Mangalia. Lucrările au fost întrerupte în luna august, din cauza declanșării Primului Război Mondial și au fost reluate în primăvara anului 1927 a fost executat segmentul Constanța – Eforie Sud, care a fost dat în exploatare 8 luni mai târziu.
În 1938 s-a reușit finalizarea căii ferate până la Mangalia. În același an a fost construită și linia Constanța-Mamaia Băi, care devenise necesară, deoarece, în anul 1906 a fost inaugurată stațiunea Mamaia și, în scurt timp a devenit o importantă destinație turistică.
Ulterior au fost construite și alte linii de cale ferată, iar în anul 1960 a fost inaugurată noua Gară de Călători Constanța, iar în 1972 cea din orașul Tulcea.
Sursa: CFR Infrastructură Constanța