Marii culegători de folclor de la finele secolului XIX au descoperit în Dobrogea noastră diverse variante ale unei balade extreme de interesante. Este vorba despre peţirea unei fete foarte frumoase, fiica unui anume Sava sau Savai, un “latin” bogat din oraşul Hârşova. Povestea este, pe scurt, următoarea: un tânăr bogat din Bucureştiul Evului Mediu, însoţit de naşul său “de neam mare”, merge în Dobrogea să îşi ia ca soaţă pe fata acestui “latin” din Hârşova. Fiecare variantă ne prezintă nume diferite ale naşului şi finului dar Sava latinul este mereu acelaşi. Unul dintre rapsozii populari anonimi ne spune că ”Se însoară Iancu Vodă / Şi-l cunună Mihnea Vodă / Dar fata de unde-o ia / Din oraş, din Dobrogea / De la latinul bogat / Savai, câinele spurcat / Şi de lege lepădat”. Sava este nume românesc dar el apare ca “latin” şi „de lege lepădat”, fiind probabil creştin de rit catolic sau chiar trecut la religia musulmană. Sava vorbeşte trei limbi: “O dată pe letineşte / Altădată otomăneşte/ Apoi strigă româneşte”. Într-o altă variantă a baladei Iancu Vodă este naşul şi nu mirele (numit Bădislav din Bucureşti) : “Iar de naş pe cine-avea / Iancu vodă-i cununa / Şi fata de unde-o ia / Tot din târg de Dobrogea / Din oraşul Hârşova / Pe fata latinului / Pe fata hainului “. Naşul şi finul ajung la Hârşova la casa lui Sava şi urmează vechiul obicei al peţirii. Tatăl nu vrea însă să îşi dea fata imediat străinilor şi îi pune pe aceştia la diverse încercări, pentru a vedea dacă mirele este omul potrivit. Astfel, el îşi închide porţile curţii şi îi cere pretendentului să intre cum o putea, dar cu tot cu darurile aduse: Să se aleagă mirele / Mirele ginerele / Înalţe ca umerele / Ca şoimii cu aripile / Ca să sară porţile / Porţile şi buţile”. Ginerele aude dar se sperie, dar este imediat ajutat de către naşul său. Acesta îl urcă în căruţa plină cu butoaie de vin, înhamă un armăsar nărăvaş şi îl loveşte pe acesta cu biciul: “Odată de-l atingea / Calul trei porţi că sărea/ Şapte buţi alăturea”. Mirele ajunge în curte dar Sava îl testează din nou: îi arată un baston de lemn şi îi cere tânărului să spună care e partea dinspre rădăcină. Din nou, naşul îşi salvează mirele: “Dară naşul ce făcea / O albie că îmi lua / Şi cu apă o umplea / Bastonul plută punea / Rădăcina jos trăgea / Vârfu-n sus că-mi rămânea”. A treia şi ultima încercare este următoarea: Sava aduce trei fete cu chipurile acoperite şi îmbrăcate la fel şi îi cere mirelui să o recunoască pe a lui… Tânărul aruncă pe jos câteva mărgăritare şi strigă: dacă fata lui Sava nu le culege imediat, el le va omorî pe celelalte… Imediat, fiica lui Sava se repede să culeagă pietrele nestemate… Atunci abia Sava latinul se îmbună şi acceptă să îşi dea fata după tânărul valah: “ “Ţine-o, ţine-o, nu o lăsa / C-aia este mireasa / Salba de gât punea / Mahmudele asemenea / Şi-a fost nuntă domnească / De-n veci să se pomenească”…
Bibliografie – G.D Teodorescu, Pesculescu Olt, Theodor Burada, balade populare, Simion Florea Marian – Nunta la români; slideshare/maryamirabela – balade populare
sursa foto -jurnaldenavetist.blogspot.ro
[codepeople-post-map]
