La câţiva kilometri de Slava Cercheză, în adâncul pădurii, există un izvor cu apă limpede şi rece, căruia localnicii îi spun Izvorul lui Vârlan. Numele îi vine de la unul din cei mai de seamă haiduci ai Dobrogei, poate ultimul dintre aceştia, născut în Slava Rusă şi care a trăit pe la începutul veacului trecut. Povestea sa de haiduc a început la câţiva ani după Primul Război Mondial, pe când Vasile Vârlan lucra ca argat la un hoge din satul Turda, nu foarte departe de Babadag. Bărbatul trăia bine la hogea Kasim Omer iar acesta se purta bine cu el. Într-o zi, Vârlan făptui o faptă rea, nimeni nu mai ştie ce anume iar hogea Kasim se supără tare şi îl pălmui pe argat. Acesta şi-a luat atunci câmpii, a fugit în pădure, şi-a adunat o ceată de tâlhari şi s-a făcut haiduc. Jefuia şi prăda pe oricine găsea pe cărările pădurilor, mai ales pe cei cu bani, ferindu-i însă pe cei mai nevoiaşi. Într-o zi, pe un drum se întâlni Vârlan chiar cu Hogea Kasim, cel ce îl pălmuise. Haiducul nu era om prost şi nici răzbunător. “Ţi-aduci aminte de mine” l-a întrebat el pe turc iar acesta, înspăimântat, şi-a zis că acelea sunt ultimele lui clipe de viaţă. “Ai avut dreptate să mă pălmuieşti şi nu îţi voi face nimic, eşti liber să te duci pe drumul tău” zise însă banditulşi dădu ordin tuturor tâlharilor pe care îi conducea să nu îl atace niciodată în viaţa lor pe hogea Kasim din satul Turda. Că era om foarte isteţ, nu încape îndoială. Într-o noapte a jefuit un preot bogat după ce s-a deghizat în ţărancă şi prefăcându-se că are un copil bolnav în braţe (era o păpuşă) l-a făcut pe părinte să îl lase să intre în casă, unde a scos apoi pistolul şi a făcut fărădelegea. Oamenii săraci îl iubeau pentru că adesea le dădea din prada lor. Într-o zi, prin pădure s-a întâlnit cu o văduvă ce ducea la tâg o vacă, pentru a o vinde. Femeia avea trei copiii mici de crescut, o casă ce stătea să cadă pe ea şi datorii cu duiumul. În loc să îi fure vita, Vârlan i-a dat femeii o pungă plină cu bani de aur iar aceasta a reuşit astfel să scape de sărăcia lucie şi de datorii. Zece ani a haiducit Vasile Vârlan prin pădurile de lângă Slave şi Babadag şi jandarmii nu reuşeau niciodată să îl prindă. Iarna stătea pe la casele nevoiaşilor pe care îi ajutase iar vara era în adâncul pădurii. Într-o zi însă, şeful de post din Slava Rusă îl prinse pe un cumnat de al său pădurar, care mergea să îi ducă lui Vârlan alimente şi cartuşe. L-au pus pe om să îi conducă la ascunzătoarea din pădure. Pădurarul s-a oprit tocmai acolo, la Izvorul cu apă limpede, care curgea pe sub scorbura unui stejar falnic, pe care abia îl puteau cuprinde trei oameni voinici. “Am venit cumnate, zise pădurarul”. Haiducul a ieşit din ascunzătoare, i-a văzut faţa omului şi a apucat să mai zică “Jandarmii unde sunt?”. Trei gloanţe trase de jandarmii ascunşi după copaci l-au răpus pe dată. Trupul i-a fost pus într-o căruţă şi dus prin satul Slava Rusă, pentru a fi arătat oamenilor, însă aceştia nu se bucurau, ci plângeau sfârşitul haiducului. Stejarul lui Vârlan a fost doborât de o furtună acum vreo 30 de ani dar izvorul său este încă acolo, într-o poiană, în pădurile de la Slave unde şi-a trăit şi sfârşit viaţa ultimul Haiduc al Dobrogei…

Bibliografie – Analele Dobrogei 1935 “Dela bătrânii dobrogeni”, Monografia oraşului Babadag – Cintian Bărbuleanu

[codepeople-post-map]