Nu trecuseră decât vreo patru ani de la alipirea Dobrogei la România şi plajele litoralului începuseră deja să fie luate cu asalt de sute de persoane, în ciuda faptului că transportul de la Bucureşti la Constanţa era unul anevoios. „Turiştii de plăcere” sau “plaisir-iştii”, cum li se spunea, nu ţineau însă seama de cele două zile de drum şi veneau în bătrânul Kiustendge (Kiustenge) pentru a face băi de mare. Numărul din ce în ce mai mare de turişti şi construcţia Portului modern au obligat Primăria Constanţei să creeze un nou amplasament pentru băi. Aşa a apărut în 1883 Plaja de la Vii, la circa 3 kilometri sud de Portul Maritim (azi – Portul Tomis). Plaja de la Vii era amplasată la baza malului abrupt al Văii Portului, undeva în apropierea actualei Gări, sau mai bine zis, în dreptul zonei cunoscute azi ca Abator (n.r. Poarta 5 Port Constanţa). I s-a spus aşa întrucât era situată într-o zonă verde de la marginea urbei, unde se aflau numeroase grădini şi plantaţii de viţă de vie. În această zonă erau doar câteva clădiri: Fabrica de Bere Gruber, Casa Beiului şi plăcintăria căpitanului Creangă (fiul lui Ion Creangă). Primăria Constanţa a construit o cale ferată care făcea legătura între oraş şi Plajă, traseul fiind făcut de un “tren de plăcere, cu viteză de promenadă”. În 1887, cu ocazia inaugurării Statuii lui Ovidiu, vine pentru câteva zile, la Constanţa şi tânărul ziarist Barbu Ştefănescu Delavrancea. Acesta profită de ocazie pentru a merge des la Plaja de la Vii. Iată ce scria Delavrancea despre această locaţie: “Azi dimineaţă am fost la băi, plage sau cum îi spun dobrogenii, la hatia mării (!). La finele scării se fac două drumuri – la stânga băile doamnelor, la dreapta, ale domnilor. Pentru ce la stânga doamnele şi nu bărbaţii? Pentru că la stânga este inima, zicea cineva. Pentru ce această despărţire, ce nu se vede pe nicăieri în străinătate? Mister oriental? Sau este oare spaima tradiţională care a rămas de la Ovidiu cu femeia goală. Căci, spun unii că Ovidiu a fost exilat la Tomis pentru că a văzut-o goală în baie pe Livia, împărăteasa Romei”. Delavrancea a fost indignat de despărţirea pe sexe a plajei. Mulţi marinari aflaţi pe navele din rada Portului nu erau însă deranjaţi de acest “detaliu”. Mai multe doamne au reclamat Primăriei că bărci de marinari se apropiau de plajă şi că mulţi mateloţi se aruncau în apă pentru a veni mai aproape de plaja doamnelor pudice, pentru a le admira formele (nu goliciunea, întrucât erau costumate până la gât). Drumul cu trenul de la Constanţa la Plaja de la Vii era adevărată distracţie pentru turişti. În 1898, Revista Familia menţiona: “Turiştii găsesc multă plăcere de a face de două ori pe zi o plimbare cu trenul la Vii, unde sunt băile. O baie cu spesele drumului nu costă mai mult de 1 lei transportul şi 10 bani bacşişul”. Plaja de la Vii a fost principala plajă a Constanţei la sfârşit de veac XIX. A pierdut ulterior “lupta” cu nou apărutele şi mult mai accesibilele plaje din oraş, precum Duduia, Trei Papuci, Tataia şi evident, cu Plajele staţiunii Mamaia. A dispărut în cele din urmă, înghiţită de lucrările edilitare şi portuare ale unui oraş în ascensiune. Povestea sa însă a rămas…
Bibliografie – Maria Comăniţă Cica – Poveştile Mamaiei, Analele Dobrogei serie veche 1920-1937
Foto -skycrapercity.com, asociatiaprofesorilor.ro / Plaja La Vii – prelucrare după o carte poştală din 1895
[codepeople-post-map]
