Construcţie impozantă din piatră şi cărămidă, ridicată în stil bizantin cu 3 turle, cu un tavan cu 15 bolţi şi pictată pe interior în anul 1906 în stil renascentist, Biserica Sfântul Ierarh Nicolae, sediu al Episcopatului Tulcii este, de departe, unul dintre cele mai frumoase lăcaşe de cult ale Dobrogei. Un obiectiv turistic impresionant. Dar nu vom vorbi despre asta acum, ci despre povestea sa… Aceasta a început în urmă cu mai bine de 170 de ani. Satele din nordul Dobrogei sufereau cumplit de pe urma jafurilor puse la cale de bande numeroase de başibuzuci, atât de puternici încât administraţia otomană se temea să îi atace. În aceste condiţii, într-un an, mai multe familii din Beştepe s-au refugiat la Tulcea şi au construit o bisericuţă de lemn, în care slujea un preot venit din Transilvania. Era un lăcaş rudimentar, luat cu asalt de enoriaşi din întregul oraş, aşa că se impunea construirea unei biserici adevărate. Ani buni, românii creştini au stăruit pe lângă Guvernatorul Ali Rezim Paşa să îi lase să ridice o catedrală. Sprijiniţi şi de consului Franţei, Emil Langle, tulcenii au obţinut acordul Paşei, care a intervenit personal pe lângă sultanul Abdul Aziz. Încă exista acea regulă otomană potrivit căreia bisericile creştinilor nu trebuiau să fie mai înalte decât moscheile şi să nu arate a lăcaşuri de cult, ci a simple clădiri. Biserica Sfântul Nicolae a fost însă excepţia de la regulă şi a devenit astfel prima biserică impozantă a Dobrogei de veac XIX. În anul 1862 a fost pusă piatra de temelie iar biserica a fost terminată trei ani mai târziu. În 1867, principele României, viitorul rege Carol I (din 1881) se întorcea de la Constantinopole şi a vizitat Tulcea şi Catedrala, la invitaţia lui Rezim Paşa, oferind lăcaşului de cult suma de 100 de galbeni (pentru noi lucrări). Erau însă în continuare vremuri tulburi. Catedrala fost închisă 5 ani, fără ca ea să fi fost vreodată sfinţită sau să găzduiască vreo slujbă. În 1877, în timpul Războiului de Independenţă, ea este închisă şi pe uşi se pun sigilii. Ruşii “prieteni” ocupă apoi temporar Tulcea (turcii se retrăseseră spre Sud), conducând administraţia oraşului. Pe 8 noiembrie 1877, mitropolitul Nichifor, disperat de amânările repetate primite la cererea sa de redeschidere a Catedralei, face un gest incredibil: În fruntea enoriaşilor intră cu forţa în lăcaş, rupând sigiliile turceşti şi ţine prima slujbă de sfinţire. În acest timp, un grup de enoriaşi demolează efectiv bisericuţa de lemn ridicată de beştepeni (micul lăcaş exista încă lângă Catedrală). Obiectele de cult de aici sunt toate luate şi duse în lăcaşul nou. Ruşii află de incident iar mitropolitul Nichifor este chemat de guvernatorul Belotercovici, pentru a da socoteală pentru faptele sale. Oficialul îi cere preotului să închidă imediat Catedrala şi îl ameninţă cu pedepse drastice. Nichifor se descurcă însă admirabil în această situaţie tensionată: îi explică rusului că biserica română e recunoscută de Sinodul de la Petersburg, aşa că el, Nichifor s-a gândit că nu este o problemă dacă nu respectă sigiliile şi regulile necreştinilor turci care închiseseră Catedrala. După o discuţie de vreo două ceasuri, victoria îi aparţine românului, care este lăsat să plece. Catedrala este redeschisă iar din acel moment şi până în prezent, nu a mai fost închisă niciodată…