„A.D – Anno Domini, B.C – Before Christ, î.H – Înainte de Hristos, d.H – După Hristos”. Acești termeni ne sunt astăzi extrem de familiari, îi întâlnim în cărți de factură diversă, în calendare, în filme și aproape în orice informație pe care o găsim pe deja celebrul Internet. Vorbim despre sistemul de datare al timpurilor, acceptat de întreaga lume (de calendarele iulian și gregorian), o cronologie care începe cu anul nașterii lui Hristos și care ne guvernează întreaga noastră viață și faptele întreprinse în cursul acesteia. Ne naștem și murim la date fixate prin acest sistem… Ce nu știe însă aproape nimeni este faptul că această „socoteală a timpurilor” a fost inventată de un sfânt călugăr dobrogean, „scitul” Dionisie cel Smerit sau Exiguul. Acesta s-a născut în anul 470, într-o localitate situată cel mai probabil în Nordul ținutului nostru. A slujit de tânăr, ani buni, într-o mânăstire dobrogeană, unde a studiat intens sub supravegherea unor călugări învățați, dar ale căror nume s-au pierdut. A pornit apoi în pelerinaj, a stat la Constantinopole, după care a fost chemat la Roma, unde a lucrat în cancelaria papală, iar în anul 496 a fost hirotonit preot. Teolog de excepție, a inventat sistemul de datare „al nașterii lui Hristos” în anul 525, într-o vreme în care se impunea schimbarea cronologiei vechi, cea inventată de împăratul Dioclețian, prigonitorul creștinilor. A fost profesor al Academiei de teologie de la Vivarium (Calabria), acolo unde a murit în anul 545. Este un sfânt al Bisericii creștine, fiind prăznuit de ortodocși pe 1 septembrie, iar de catoloci pe 4 octombrie. Sistemul său de datare a fost preluat în anul 731 de călugărul anglo-saxon Beda cel Venerabil, care l-a folosit în opera sa „Istoria Bisericească a poporului englez” și apoi de scolasticul Alcuin de York. Renașterea carolingiană a popularizat la rândul său sistemul lui Dionisie, devenit comun în Evul Mediu și apoi în vremurile noastre. Mort printre străini, Dionisie Exiguus nu a uitat însă niciodată că este un dobrogean, iar frumusețea țării sale natale și a oamenilor de aici a fost evocată în opera sa: „Poate că este un lucru nou pentru neștiutori că Sciția Mică, ce se arată îngrozitoare prin frig și prin barbari, a crescut bărbați plini de căldură și lumină, minunați prin blândețea moravurilor. Că lucrurile stau așa, eu știu, nu doar prin cunoașterea din naștere, dar și prin experiență. Căci se știe că acolo, într-o comunitate pământească deschisă am fost renăscut cu harul lui Dumnezeu prin taina botezului și am fost învrednicit să văd viața cerească a preafericiților părinți, cu care această regiune se mândrește”…

Sursă bibliografie (parțial) și foto – www.creștin ortodox.ro