Despre cetăţile pontice găseşti des informaţii, există numeroase izvoare antice sau inscripţii care le spun poveştile vechi de milenii. Mult mai puţine lucruri ştim însă despre numeroasele sate (vicus) care împânzeau însă tărâmul dintre Dunăre şi Mare, localităţi populate de veterani romani, de geţi, de alte triburi tracice sau de străini celţi şi iliri, pripăşiţi în regiune din diverse motive. Există însă, din fericire, şi excepţii, atunci când avem informaţii despre un astfel de sat antic, având astfel posibilitatea de a recrea modul în care trăiau strămoşii noştri în primele veacuri ale mileniului I după Hristos. Este cazul aşezării civile de la Sinoe, acolo unde ştim că a existat vicus Quintionis (satul lui Quintio), după numele unui colonist roman, care deţinea în zonă cele mai multe proprietăţi. Cunoaştem acum faptul că această aşezare se afla pe Dealul Cale, la aproximativ şase kilometri est de localitatea modernă Sinoe.
În secolul II, satul lui Quintio era una dintre cele mai bogate aşezări de acest tip, din Dobrogea, fiind un vicus compus din colonişti romani, veterani ai imperiului, dar şi din traci din tribul bessilor. Avea câte 2 primari (magistri) aleşi anual, iar vestigiile descoperite la sfârşitul secolului XX ne oferă şi câteva nume aparţinând unor bărbaţi, care au îndeplinit această funcţie între anii 144 şi 180 d.H. Au existat atât magistri de origine romană (Saturninus, Claudius Caius sau Sulpicius Narcissus) dar şi primari de origine autohtonă (Durises, Mucapor sau Derzenus Aulopori), pentru că era o regulă ca în această funcţie să alterneze cetăţenii romani cu cei băştinaşi. Magistrul era ales anual, dar putea avea mai multe mandate, ca şi astăzi, un exemplu fiind cel al lui Aelius Bellicus (probabil Războinicul), cel care a fost primar atât în 167, cât şi în anul 175. Aceeaşi regulă a alternanţei se aplica şi pentru funcţia de questor, cel care îi ajuta pe magistri în diverse treburi financiare. În satul lui Quintio toate problemele obştei se rezolvau în clădirea în care funcţiona un auditorium, o sală de audienţe, dar şi de judecată. Au fost găsite în apropierea aşezării romane urmele unui apeduct a cărui apă era folosită pentru irigarea pământurilor agricole.
[codepeople-post-map]
