În urmă cu mai bine de 20 de ani, în satul 2 Mai am cunoscut un bătrân pescar pe nume Saşa, un ucrainean pierdut printre străini, şi care, din motive necunoscute alesese să trăiască singur şi fără familie, undeva la capătul localităţii. Nea Saşa era om hâtru, isteţ şi umblat prin lume şi adesea, seara, la foc, îmi depăna poveşti auzite sau trăite de el, de-a lungul timpului.

Într-o seară de toamnă, stăteam amândoi afară, sub o umbrelă aproape putrezită, primită în dar de la un vecin, privind la ploaia ce începuse să cadă peste gospodărie. În depărtare, zeii nemiloşi ai tunetului se luptau între ei, aruncându-şi săgeţi de fulgere. Marea începuse să îşi piardă albastrul şi să devină din ce în ce mai neagră, prevestind o furtună cum nu se mai văzuse. Atunci mi-a spus Nea Saşa: “Pescarul care nu a apucat să ajungă la mal nu mai vede ziua de mâine. Îl mănâncă Dolful de Aur”.

Am rămas surprins, fiind pentru prima oară când auzeam de acel nume. Bătrânul mi-a spus că, în zile ca acelea, o creatură misterioasă ce trăieşte în apele Mării, iese din adâncuri şi atacă bărcile pescăreşti. “Este un monstru care străluceşte, de nu te poţi uita la el. Loveşte mahuna cu putere, o răstoarnă şi apoi îi atacă pe nefericiţii care au căzut în apă. Îi înghite pur şi simplu… L-am văzut odată, pe când eram tânăr şi doar Dumnezeu m-a ajutat să răzbesc până la mal, dar barca şi semenii mei nu au avut aceeaşi soartă” mai spune nea Saşa şi în ochii săi am citit o teamă de nedescris.

L-am iscodit mai mult şi am aflat că acea creatură seamănă puţin cu un delfin, dar este cu mult mai mare şi nu este deloc pusă pe joacă. “Îi înghite pe pescari, supărat că ei îi fură bancurile de peşte” mi-a mai spus prietenul meu”.

În anii ce au urmat am mai auzit de legenda Dolfului, de fiecare dată, spusă de bătrâni care pescuiseră la începutul secolului trecut. Este un mit care se pierde treptat, în nişte vremuri în care bărcile pescarilor aproape au dispărut şi în care nicio vieţuitoare a Mării, fie ea monstru sau nu, nu are curajul să atace vasele moderne de pescuit. De fiecare dată însă când este furtună la mare iar apele devin întunecate, îmi aduc aminte de Nea Saşa şi de Dolful de Aur…

Foto – Ivan Aivazovski – Storm – 1886

[codepeople-post-map]