Pe malul lacului Oltina, nu foarte departe de comuna cu acelaşi nume, se află Strunga, cel mai mic sat al Dobrogei. La recensământul din 2002 aici trăiau 20 de suflete, astăzi are oficial doar cinci locuitori, dar de fapt, doar trei îşi duc aici traiul de zi cu zi, ceilaţi doi sunt doar pe hârtie… Satul se găseşte la doar câteva sute de metri de Mânăstirea de Maici Strunga, un modern complex monahal de care s-a tot scris şi care s-a dezvoltat foarte mult în ultimul deceniu. Vom vorbi mai puţin despre asta… Ghidul meu, om de al locului, îmi spune că până prin anii 70 (1970), Strunga era un sat prosper. “Erau aici mulţi pescari, păstori, oameni harnici şi avuţi, cu case frumoase…” Traiul lor a decăzut treptat, departe de drumurile mari care legau aşezările importante ale unui judeţ aflat în “plină dezvoltare comunistă”. Oamenii au început să plece către Oltina, Băneasa, Satu Nou, Răzoarele… şi satul a devenit doar un loc al amintirilor. Locului i-a rămas numele de Strunga, care potrivit DEX-ului este acel “loc îngrădit de la stână, unde se mulg oile”. De asemenea, strungă mai înseamnă locul îngust de trecere sau chiar portiţa prin care oile trec, una câte una, la muls. Doar numele a rămas de pe urma sa… Astăzi, cătunul se încăpăţânează să supravieţuiească, asta şi graţie Mânăstirii din apropiere… Odată ajuns în complexul monahal, imediat îţi ia ochii Biserica cea Nouă, foarte frumoasă, ridicată cu bani grei… La “poalele” sale, un alt lăcaş de cult, mult mai simplu, modest, “respirând” prin toţi „porii săi” istorie seculară… Mă desprind de grupul celor atraşi de Biserica cea Nouă şi mă apropii de stareţa Filareta, rămasă şi ea în urmă… O întreb de mica biserică… “E veche, de la 1865” îmi spune… Este aşadar unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult dobrogene, în care încă se mai slujeşte. Ulterior, aflu că au ridicat-o creştinii de etnie bulgară ce au locuit aici până pe la 1920. Alţii spun că ar fi chiar mai veche decât 1865, chiar de pe la 1770, dar nu există dovezi clare care să demonstreze asta, doar tradiţia orală… Biserica veche este şi ea acum foarte frumoasă, un pic modernizată, din cărămidă, nu mai este chiar lăcaşul acela de chirpici şi cu acoperiş de stuf, de acum un secol… Părăsim cu părere de rău complexul şi urcăm iar panta ce duce înapoi spre urbanul veacului XXI. Ne oprim pe culme, lângă Troiţă, tocmai bine pentru a admira un peisaj desprins parcă din basm. La picioarele noastre, satul cu 5 oameni este colorat minunat de apus… Lângă el, cele două biserici şi întreg complexul monahal se scufundă parcă în acelaşi amurg minunat… Iar lacul… lacul acela, al pescarilor de altădată, are sclipiri stranii, ce te invită să mai rămâi pe culme preţ de câteva clipe, doar pentru a te gândi, pentru a admira şi pentru a-i mulţumi Divinităţii pentru Darul acela pe care ţi-l oferă…

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate