marți, noiembrie 30, 2021
Răsplata Regelui

Una dintre cele mai frumoase poveşti în rime scrise vreodată şi care au drept subiect întunecata şi frumoasa noastră Mare ne spune o poveste tristă despre iubire, gelozie, trădare, orgoliu şi pieire. Originea basmului s-a pierdut în timp dar povestea sa a rămas şi a continuat să fie spusă, păstrată timp de generaţii şi înfrumuseţată din vreme în vreme. Legenda începe cu o imagine ferice, a unei regale perechi: “A fost altădată un rege viteaz/Ce avea o regină frumoasă/Priveau amândoi rezemaţi de zăplaz/Cum marea urla furioasă/Regina simţi că ameţeşte domol/De acea legănare de apă/Şi braţele dalbe scăpându-i domol/Tot trupul în valuri îi scapă”. Apele tulburate şi înşelătoare ale Pontului Euxin îşi cer tributul iar regina cea frumoasă cade în valurile tulburate, într-un zbor ce pare să îi aducă pieirea. Temându-se pentru viaţa sa, Regele cere ajutorul curtenilor săi, dar cei care sar în apele negre nu supravieţuiesc. Alţii se tem, pur şi simplu, iar soarta Reginei pare pecetluită. Un singur om sare în ajutorul nefericitei, un slujitor tânăr ce nu se teme de stihiile naturii. Bărbatul se luptă cu apele Pontului şi în mod miraculos o salvează pe femeie, aducând-o la mal. Regina îi mulţumeşte “zâmbitoare” Salvatorului său dar mulţumirea sa întunecă minţile soţului, devenit dintr-o dată gelos: “Un fier roşu năpraznic trecu/Prin pieptul tăcutului rege/Ce-n clipa aceea un monstru păru/Pierdut în afară de lege”. Gelozia fără de margini îl macină pe soţ şi îl împinge la fapte mai necugetate. La ospăţul făcut în cinstea salvării Reginei, Tânărul Erou primeşte daruri dar şi dreptul de a-i săruta mâna frumoasei femei. Al doilea surâs al acesteia, către Salvator, îi întunecă de tot mintea soţului. Regele, prefăcându-se binevoitor, îi mai dă Tânărului o încercare, spunându-i: “ Tu eşti mai voinic şi mai tare/Nădejdile în tine-mi sunt toate/Coroana îmi arunc azi în mare/Căci tu din adânc mi-o vei scoate”. Eroul nu are nicio scăpare şi îndeplineşte dorinţa suveranului său, însă sfârşitul poveştii este tragic: “Şi Craiul râdea însă tristul ecou/Din glas îi strâmbase obrazul/Sări pajul mândru în mare, din nou/Dar nu se mai întoarse viteazul”. Povestea aceasta este spusă la mal de mare de sute de ani iar poeţii au luat legenda din vetrele satelor dobrogene, făcând-o mereu, din ce în ce mai frumoasă. Cine poate şti cât adevăr se află în ea… Poate doar Marea…

 Bibliografie – Analele Dobrogei 1920/1938 – poezie de Mihnea Olmazu

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate