joi, septembrie 23, 2021
Moartea lui Lenneus

Bogat peste măsură şi puternic ca nimeni altul fusese Lenneus, mândrul rege al amalfricilor. Treizeci de ani purtase războaie cu toate seminţiile pământului, cucerise regate vecine şi spusese popoare întregi, fără ca cineva să îi poată sta în faţă. Dar cum nimeni pe lumea aceasta nu este stăpân absolut aşa şi zeii nemiloşi ai lumii au schimbat deodată soarta Celui Nebiruit… Din ţinuturi necunoscute s-a ridicat într-un an un rege tânăr şi mai viteaz, Mitridate, cel al paflagonilor.

Lumea era prea mică pentru cei doi războinici, astfel că au început să se războiască prin toate colţurile lumii cunoscute.

Şi Zeii îi zâmbiră în cele din urmă regelui cel tânăr, dar asta după ani buni de încleştări sângeroase şi de pierderi mari de ambele tabere. Şi atât de neagră îi devenise inima lui Mitridate, după atâţia ani de sânge, că l-a făcut să îi hărăzească bătrânului duşman o moarte cum nu se cuvine niciodată unui soldat. După ce oamenii săi îl prinseră pe Lenneus, Învingătorul nu vru să-i curme repede viaţa, ci se gândi că bătrânul oştean trebuie să sufere… Îl urcă pe prizonier pe marea sa corabie şi îl duse tocmai la miazănoapte, pe Marea Insulă a Pontului, cea mereu bătută de vântul rece din nord şi locuită doar de şerpi mari şi veninoşi, veniţi parcă din împărăţia lui Hades. Acolo îl lăsă singur pe Lenneus, să moară de foame şi de frig, căci pe acea insulă părăsită şi lipsită de arbori nu se găsea nici vânat şi nici lemn pentru adăpost…

Singurii martori ai exilatului erau pescăruşii şi albatroşii ce dădeau mereu roată acelui pământ scrutând din înaltul soarelui traiul nobilului surghiunit. Lenneus îmbătrânise şi nu putea prinde paserile iuţi, soarta îi fusese pecetluită…

Muri după zile de chin, părăsit de toţi şi uitat, condamnat să meargă umil în spirit în Infernul hărăzit regilor nemiloşi.

Ani mulţi au trecut de atunci, ce zic, secole sau chiar mii de ani… Insula aceea există şi astăzi, tot aşa de stearpă şi de pustie. Rar trag lângă ea corăbii sau vase moderne. Acei puţini temerari ce s-au încumetat să coboare povestesc că în ceaţa ce uneori cuprinde insula poţi vedea umbra gârbovită a unui moşneag străveziu, ce întinde mereu braţele, cerând ajutor…

Nota autorului – Această variantă a legendei se regăseşte în poemul Ibis, de Ovidius, un blestem pe care poetul latin îl adresează unui duşman, căruia îi doreşte moartea lui Lenneus. Numele personajelor şi al popoarelor mentionate este subiect de controversă, alţi autori antici menţionând că Lenneus ar fi fost rege al amastricilor din Sciţia sau că bătrânul ar fi fost de fapt Dionisiu, un tiran al Heracleei Pontice (nordul Turciei asiatice), exilat de regele real Mithridate VI Eupator (120-63 î.H). Insula Şerpilor, cea a lui Ahile este adesea confundată cu peninsula de langa Nipru (Ucraina) numită Achilleos Dromos – Alergarea lui Ahile, dar care nu ar fi putut fi locul unui exil regal.

Bibliografie – Fontes 1966 – Izvoare scrise privind istoria antică României, Publius Ovidius Naso – Opere, R Ellis – Ovidii Nasonis Ibis

Sursa foto  – jeff stephens – old blind man

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate