Dobrogea își are Miorița sa! Binecunoscuta baladă, pe care fiecare dintre noi a învățat-o la școală, are o variantă inedită, specifică tărâmului dintre Dunăre și Mare (și care este la rândul său ramificată, în funcție de locul în care a fost culeasă).
Munții Mioriței clasice sunt aici înlocuiți cu pășunile câmpiei pontice, udată din plin de apele bătrânului Istru și de valurile Pontului Euxin. În povestea noastră sunt menționați însă „trei dorojani, feciori de mocani” (dorojan – fecior, voinic sau după unele surse, chiar haiduc), veniți cu turmele pe pășunile dobrogene. Miorița dobrogeană nu are însă tânguirea ciobănașului și nici Mioara nu este un personaj atât de important precum în balada clasică.
Varianta dobrogeană începe cu „cea maică bătrână, cu brâul de lână”, care ajunsă pe malul Dunării, întreabă fluviul dacă știe ceva de soarta fiului ei și de al semenilor acestuia:„Nu cumva ai văzut/Sau ai cunoscut/Feciorașul meu și al lui Dumnezeu?”. Dunărea îi răspunde bătrânei mame: “Eu nu l-am văzut/Nu l-am cunoscut/Că-mi țin drumul meu/Dat de Dumnezeu”. Mama nu îi dă însă crezare bătrânului fluviu, convinsă că apele acestuia l-au înghițit pe băiatul său, devenindu-i mormânt.
Bătrâna „cu brâul de lână” aruncă un blestem teribil asupra apelor, pe care ea le crede vinovate de moartea băiatului „Drum făr de făgaș/Ce trupșor mâncași/Secați-ar apele/Și toate pâraiele/Și toate izvoarele/Să trec cu picioarele/. Fluviul însă continuă să își afirme nevinovăția și spune că răspunsul la întrebările Bătrânei Mame este, într-una dintre variante, la sora Ceață, iar în alta, direct la Sora sa – Marea Neagră („Sora creață (n.r.de valuri) ce acum se înalță”).
Bătrâna îi dă Dunării crezare într-un final, și convinsă că misterul dispariției fiului său se află la Mare, cere ajutorul divinității pentrtu a ajunge cât mai repede pe țărmul Pontului: Domnul să mă facă/O neagră corboaică/Din aripi să zbor/Colo să cobor. Ruga îi este ascultată și ajunsă la țărm, află de la Ceață (sau de la Marea Creață) că aceasta „pe fecior l-a văzut/Pe malul mării/La marginea țării/De semeni gonit/De glonte rănit”.
Misterul este așadar rezolvat, cei doi ciobani l-au ucis pe malul mării pe fiul Bătrânei, pentru a-i fura turma. Avem practic aceeași faptă ca și în Miorița clasică, dar cu Dunărea și Marea ca personaje principale, ce înlocuiesc cu vorbele lor, lamentările ciobanului și ale mioarei. Miorița dobrogeană este așadar total diferită de toate celelalte versiuni din restul țării. Din păcate, balada nu mai este astăzi aproape deloc cunoscută în satele noastre (așa cum era în sec. XIX și XX (vezi sursele) și pare condamnată la dispariție…
Surse bibliografie – Valeriu I Grecu – Analele Dobrogei 1924-1927; G Dem Teodorescu – colecția „Oaia năzdrăvană”, V.Alecsandri, Petre Covacef – varianta culeasă de la familia Bondar, Alexandru Bulandra – Miorița
Sursa foto – https://oracoolblog.files.wordpress.com – Amurg dobrogean, autor – etnograful Romulus Vuia 1933 – Colecția Mirifica Românie, Leipzig (prefață Octavian Goga)
[codepeople-post-map]
