marți, noiembrie 30, 2021
La Izvoarele, în cea mai veche biserică a județului

Este un sat puțin cunoscut, în care trăiesc doar în jur de 150 de suflete. Ține administrativ de mult mai cunoscuta comună Lipnița, dar se mândrește cu o comoară fără de seamăn.

Satul Izvoarele (pe vremuri Pârjoaia) este locul în care se află cea mai veche Biserică de lemn din județul Constanța, un lăcaș de cult care funcționează neîntrerupt de la întemeierea sa, din anul 1828 și până în prezent. La prima vedere, ai impresia că te afli în fața unei simple case, doar clopotnița ce aduce a foișor de armată fiind cea care te convinge că ai ajuns acolo unde doreai.

Biserica nu are turlă și este făcută din lemn și chirpici, la construcția sa fiind folosită acea tehnică a paiantei. Are doar 18 metri lungime, pe 7 lățime și o înălțime de 3 metri și jumătate, dar pentru numărul enoriașilor din sat este îndeajuns de încăpătoare. Înăuntru, podeaua altarului este sub nivelul de călcare, fiind o construcție de tip semi-îngropat, care nu are fundație.

Bisericuța din Pârjoaia a trecut prin vremuri tulburi, a fost mult timp ignorată de autorități și a fost la un pas de a se prăbuși, răpusă de timp. A fost nevoie de un miracol al Domnului, pentru ca ea să poată supraviețui și această minune s-a produs în anul 2001. Salvatorul s-a numit Vlad Calboreanu, un arhitect care din propria inițiativă s-a apucat de renovarea ineditului lăcaș. Acum, Biserica este solidă și pregătită să își continue rolul, vreme bună de acum înainte.

Interesant este că această construcție se află chiar deasupra unui cimitir care datează din neolitic, foarte posibil aici fiind o necropolă a culturii Gumelnița, întrucât s-au descoperit numeroase vase de ceramică din acea perioadă și oseminte. Zona de la Izvoarele a fost, potrivit arheologilor, una locuită intens și în ultimele două milenii. Astfel, s-au descoperit urme de locuire din perioada romană și au fost descoperite dovezi de locuire între secolele IX – XVIII.

[codepeople-post-map]De asemenea, există izvoare scrise care dovedesc că în 1812 exista în zona Pârjoaia o așezare rurală cu o populație numeroasă. Ținând cont de toate aceste informații a fost emisă ipoteza, încă neconfirmată total, că pe locul bisericii din sat ar fi putut funcționa un alt lăcaș de cult creștin, încă din Evul Mediu. Unicat în Dobrogea, bisericuța de lemn de la Pârjoaia – Izvoarele a fost de curând trecută pe lista nouă a monumentelor istorice din Dobrogea și promite să devină unul dintre cele mai interesante obiecctive turistice ale pământului dintre Dunăre și Mare.

Tag-uri: , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate