Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost inaugurat de Ceauşescu în 1984. Tot atunci a început şi declinul uneia dintre aşezările dobrogene, din preajma liniei navigabile ctitorită de regimul comunist. Este vorba despre satul Straja, acum dispărut. La vremea inaugurării, aşezarea mai număra cam 60 de gospodării, adunate în jurul bisericii Sfântu Gheorghe, lăcaş religios care fusese construit între 1936 şi 1946. Timpul vetrei româneşti se scursese însă: comuniştii i-au obligat pe săteni să se mute în blocurile din comuna Cumpăna, iar procesul a durat cam patru ani de zile. În 1988, la Straja mai rămăseseră doar câteva case şi biserica satului. Ordinul de la Ceauşescu era însă clar, iar soarta aşezării, pecetluită. Într-o zi a fost adus un excavator, care a început să distrugă ultimele clădiri. Cea din urmă a fost biserica şi oamenii povestesc că, atunci când ghearele de metal ale utilajului au străpuns zidul lăcaşului lui Dumnezeu, deasupra Strajei, norii au devenit parcă mai groşi şi mai întunecaţi ca niciodată. Biserica ce rezistase cinci decenii a fost făcută ruine în doar câteva minute, sub privirile îngrozite ale oamenilor. Însă pedeapsa divină nu s-a lăsat aşteptată prea mult: la doar câteva zile după distrugere, muncitorul care “sfâşiase” lăcaşul s-a răsturnat cu tot cu excavator, nu departe de Straja, murind imediat. “Mai bine îi lovea blestemul pe cei ce îl puseseră să facă grozăvia” mi-a spus cu lacrimi în ochii un bătrân martor, ce stă acum la bloc, în Cumpăna. Dacă stăm să ne gândim, şi acei mari vinovaţi au avut parte de sfârşitul lor, pătimind poate şi pentru distrugerea bisericii din Straja şi pentru multe alte lăcaşuri ce au avut aceeaşi soartă, în întreaga ţară…

 Sursă bibliografie şi foto deschidere – Fototeca ortodoxiei dobrogene

[codepeople-post-map]