miercuri, aprilie 21, 2021
Biserica părăsită de la Dobromir

În vechime, acestui sat i se spunea Dobromir Vale, pentru a nu fi confundat cu satul învecinat, din Deal. Aici, la marginea localităţii se găseşte o ruină stranie, care este gata să îşi depene, celor interesaţi, poveştile vechi de aproape un secol. Localnicii îi spun “Cetatea”, dar nu este nici pe departe vreun alt sit arheologic, asemeni acelora ce împânzesc colţurile Dobrogei noastre. Este un lăcaş de cult, o biserică ortodoxă părăsită, dar care şi acum, chiar şi în starea în care se află, impresionează prin măreţia şi frumuseţea sa. Povestea sa a început în anul 1904, pe când Dobromir Vale era un sat locuit de etnici bulgari. Atunci comunitatea a hotărât construirea unei biserici, dar vremurile erau tulburi, iar fondurile necesare pentru ridicarea şi finalizarea sa, foarte greu de găsit. Lăsate un timp la o parte, din cauza războaielor ce pustiau Balcanii şi Dobrogea, lucrările au fost reluate în 1923. S-a construit mare parte din ea, dar tot nu s-a reuşit finalizarea. În 1940, în baza Tratatului de la Craiova privind cedarea Cadrilaterului, s-a decis şi strămutarea comunităţilor române şi bulgare din zonele vizate de înţelegere. Astfel, bulgarii din Dobromir Vale au părăsit satul şi biserica încă neterminată, dar pe locul vetrei lor nu s-au stabilit români (mutaţi în alte zone), ci musulmani. Se spune că, la un moment dat, nişte legionari ajunşi în zonă ar fi vrut să finalizeze lucrările, dar aceştia nu s-au mai întors niciodată. Într-o comună locuită de majoritari musulmani, biserica a rămas în ruină, nemotivându-se nici până astăzi terminarea sa şi darea în folosinţă. În ciuda deceniilor ce au trecut, zidurile Bisericii de la Dobromir au rezistat şi sunt gata oricând să ne spună povestea sa…

Sursă poveste şi foto – Fototeca Ortodoxiei Dobrogene, Ionuţ Druche

Tag-uri: , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate