Băile Mamaia, inaugurate oficial cu 118 ani în urmă

Deși lucrările de amenajare a stațiunii Mamaia au fost finalizate în iunie 1906, inaugurarea oficială s-a făcut pe 22 august 1906, când două trenuri, unul cu oficialități și altul cu turiști și localnici, au străbătut drumul de la Constațna până la Mamaia, într-o oră și jumătate.

Traseul inițial al căii ferate pornea din vechea gară Constanța – locul actualei clădiri a Curții de Apel Constanța, traversa zona centrală a orașului pe Calea Mangaliei, bulevardele Tomis și Mamaia, se orienta apoi către nord, pe lângă cazarma Regimentului 34, apoi prin cartierul Tăbăcărie și pe malul mării, până la Băile Mamaia.

Primarul de atunci, Ion Bănescu, a avut parte de critici dure ale unor contestatari, care nu dădeau mari şanse de supraviețuire acestei “stațiuni a băilor de mare”. Cifrele înregistrate în cele două luni de sezon i-au dat însă dreptate edilului şi au curmat acuzaţiile. Astfel, între 20 iunie şi 1 septembrie, “staţiunea a fost vizitată de 45.000 de persoane, de trei ori populaţia Constanţei de la acea vreme, din care numai 35.000 au luat baie”. Un succes total, care a deschis istoria unei staţiuni de succes, numită pe drept, Perla Litoralului

Surse:
Maria Comăniţă Cica – Poveştile Mamaiei
CFR Infrastructură Constanța

Tag-uri: , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate