Sâmbătă, 14 decembrie 2024, în sala „Lentilei Farului de la Tuzla” din cadrul Muzeului Național al Marinei Române a avut loc vernisajul expoziției „Harta ca artă”.
Evenimentul este o premieră absolută în România, acest stil artistic fiind abordat de doar 4 persoane în lume. Adevărat pasionat atât ca artist, dar și prin natura meseriei de-o viață, cea de topograf, locotenent-colonelul (rtg) Nicolae Jianu, expune reproducerile a 14 hărți vechi cu zonele Dobrogei, Moldovei și Bucovinei, începând din secolul al XVI-lea și până în secolul XX.
Gazda activității a fost dr. Andreea Croitoru, șeful Secției Istoria Marinei din cadrul Muzeului Marinei Române, iar invitați speciali au fost: domnul C. Păun, descris de autor ca fiind: „unul dintre puținii sculptori în piatră de râu din România și din lume”, și domnul contraamiral de flotilă (r) dr. Aurel Constantin, președintele Ligii Navale Române, filiala Constanța.
Expoziția poate fi admirată până la data de 23 decembrie 2024, de miercuri până duminică, între orele 9.00 – 17.00.