Povestea noastră începe în anul 1865, în judeţul Tulcea, undeva, în apropiere de Mahmudia. Dobrogeanul Frank Martin se grăbeşte să ajungă acasă, în satul Malcoci, localitate unde s-au aşezat de ceva timp numeroase familii de etnici germani. La un moment dat, la marginea drumului, foarte aproape de un deal, omul observă o groapă proaspăt săpată. Este dovada clară că, din nou, vânătorii de comori care răscolesc regiunea au încercat să dea de urma vreunui tezaur din vechime. Lui Martin îi atrage atenţia o piatră ciudată, pe jumătate dezgropată, pe care însă necunoscuţii jefuitori au hotărât să nu o ia cu ei. “Piatra” aceea e inscripţionată cu vechi cuvinte dintr-o limbă de mult dispărută. Martin se hotărăşte să o ia cu el: o urcă în căruţă şi o duce acasă. O pune pe prispă dar nu are vreme să o cerceteze prea mult, luat mereu cu treburile zilnice. Doi ani rămâne “piatra” acolo.

Poate ar mai fi rămas dacă ceva deosebit nu s-ar fi întâmplat. La un moment dat, caii lui Frank Martin se îmbolnăvesc de o boală necunoscută şi încep să moară. Se duc aproape toţi, în doar câteva zile. Disperat, bărbatul merge la preotul Theodor iar acesta îi spune că totul i se trage de la acea “piatră” nenorocită, care sigur poartă cu ea vreun blestem din vechime. Popa îi spune că trebuie să îngroape “piatra” iar Martin îl ascultă pe dată şi o acoperă cu pământ, undeva în partea de sus a grădinii sale. Nu ştim ce s-a mai întâmplat cu săteanul Martin. De la îngroparea acelei “pietre” au trecut 38 de ani. Este anul 1903 şi fosta gospodărie a lui Frank Martin este acum parte a curţii deţinute de văduva Magdalena Klein (n.a. Clein în documentul bibliografic). Fiul femeii vrea să facă o podgorie, începe să sape şi descoperă “piatra” antică. Trei ani mai târziu, un om învăţat, un cleric stabilit la Malcoci, Alyoisius Gonska vede şi el piatra, realizează că este o inscripţie din antichitate şi îşi informează superiorul, nimeni altcineva decât Arhiepiscopul Romano-Catolic de la Bucureşti. Graţie scrisorii trimise de Gonska, pe data de 3 noiembrie 1906, ştim toată această poveste. În epistolă (documentul nr.73), Gonska îi mulţumeşte înaltului prelat că i-a luat apărarea în faţa istoricului Tocilescu, cel care îl acuzase pe Gonska că ascunde vestigii antice de mare preţ. Tot din scrisoare aflăm că la Tulcea, istoricul Constantin Moisil are o copie a acelui document epigrafic. Piatra a fost luată în cele din urmă de un anume domn Mihăilescu, de la Bucureşti, “secretar al domnului Istrati”. Doar această parte a poveştii ne este bine-cunoscută. Nimeni nu mai ştie ce s-a întâmplat cu acea “piatră” antică, ce reprezenta ea, ce a făcut cu ea acel Mihăilescu şi de ce nu au reuşit arheologii Moisil şi Tocilescu să o cerceteze şi să publice informaţii despre ea. Nu ştim nici cât de importantă era acea inscripţie.

Povestea ei, a “pietrei” blestemate care i-ar fi omorât caii lui Frank Martin a supravieţuit însă. Şi mai avem ceva: alte două mici poveşti, la fel de interesante, care au supravieţuit aceluiaşi Gonska. Într-un raport datat pe 17 octombrie 1906 (documentul nr.72), către Arhiepiscopia Romano- Catolică, el îi vorbeşte superiorului său despre Dealul Banilor, movila unde se găseşte o adevărată comoară numistmatică din vechime. “La capătul satului, în sud-estul localităţii se află un deal numit de localnici Dealul Banilor. Pe acel deal trebuie să fi fost pe vremuri un “castrum romanum”. O mulţime de monede vechi au fost găsite acolo de localnici. Asemenea monede se găsesc şi azi, mai ales după ploi mai puternice, când apa le scoate la iveală”. Gonska mai vorbeşte şi de monumente creştine ce se găsesc în zonă, cu siguranţă piese datate în timpul Imperiului Roman de Răsărit. Clericul din Malcoci îl mai informează pe arhiepiscop că i-a trimis deja “cu poşta de astăzi, un pachet conţinând 213 monede şi icoana Maicii Domnului de la Tropea”. Gonska mai spune că un anume William Accius şi “domnul Mihăilescu, secretarul domnului Istrati” (cel care a luat “piatra” antică) ambii ar fi luat şi dus la Bucureşti colecţii foarte frumoase de monede, găsite tot în Dealul Banilor.

Încheiem povestea misterelor de la Malcoci cu o enigmă şi mai mare. Într-una dintre scrisori (docum. Nr.73) Gonska îi scrie arhiepiscopului său că multe comori se găsesc şi în localitatea Romula (la acea vreme sat aparţinând de Nufăru). Mai scrie Gonska: „La Romula s-ar fi aflat de asemenea un “castrum romanum”, unde se găsesc şi scheletele gigantice de om”! Scheletele gigantice de om! Atât avem, şi nicio altă completare! Se vorbeşte de acele schelete de parcă s-ar cunoaşte foarte bine povestea lor. Pe noi ne intrigă, în secolul XXI neştiindu-se nimic despre astfel de schelete gigantice găsite în Dobrogea. Ce este cu acele schelete, cine le-a găsit şi cum, ce înseamnă gigantic în viziunea lui Gonska, toate acestea sunt întrebări la care nu vom afla probabil niciodată răspuns. Am încercat să aflu mai multe despre Gonska, despre viaţa şi descoperirile sale. Nimic concret. A trăit şi dispărut la fel de misterios ca modul în care a intrat, prin documentele sale, în istoria Dobrogei noastre. De pe urma sa ne rămân tainele…

Bibliografie – “Dobrogea în Arhivele Româneşti 1597-1989”, lucrare coordonată de prof. dr. Virgil Coman (documentul nr. 73 înregistrat în fondul Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti nr.dosar 461/1906; (documentele nr.72 şi 74, dosar 462/1906)

[codepeople-post-map]