Mult timp s-a scris că primii mari navigatori ai Mării Negre, şi colonişti ai Bătrânului Pont, au fost grecii antici. Există însă dovezi care infirmă această teorie, de foarte mulţi acceptată. Izvoare antice mai puţin mediatizate ne arată însă că egiptenii au ajuns în Marea Neagră şi mai ales pe malurile Dobrogei noastre de astăzi, cu mai bine de un mileniu înaintea elenilor.

Herodot a fost primul care a recunoscut acest lucru, meţionând şi o veche inscripţie pe care el o studiase. Astfel, marele istoric grec a scris de expediţia în Marea Siriath (identificată ca Marea Neagră de astăzi) a faraonului egiptean Sesostris. Ulterior, Diodor din Sicilia şi Strabon au scris şi ei despre expediţia egiptenă. Povestea spune că marele Sesostris (sau Usortesen) ar fi venit cu numeroase vase de război, acolo “unde se varsă Istrul, i-a bătut pe localnici şi a stabilit colonii” (citat din sursa Seişanu). I-a învins pe sciţi şi pe traci, ne spun izvoarele.

Cine este însă acest Sesostris? A existat el cu adevărat? Marii istorici moderni ne spun că da, şi că acest faraon nu este nimeni altul decât Senusret al III-lea, cel mai mare faraon al Regatului Mijlociu al Egiptului, dinastia a 12-a şi care a domnit între 1878 şi 1839 î.H. Nu s-a găsit încă o dovadă că Senusret III a întemeiat o colonie în Dobrogea noastră (poate a fost o colonie cu viaţă efemeră), dar pare foarte clar că a atins cu vasele sale Gurile Dunării. Este posibil să fi ajuns şi în Insula Şerpilor, Marea Insulă a Pontului.

Ce este cert este că acest Khakaure Senusret III a lăsat colonişti pe malul râului Phasis, în antica Colchida (Kolkis), tărâmul Lânii de Aur, azi în Georgia. Expediţia faraonului a avut loc cu mai bine de 11 secole înainte ca grecii să întemeieze în secolul VII î.H coloniile vest pontice Orgame (viitorul Argamum- azi zona Jurilovca) şi Histria.

Egiptenii au fost primii, dar grecii nu ocupă nici măcar locul doi… Undeva prin secolele 13-12 î.H în Estul Mării Negre, pe pământurile Dobrogei de azi au ajuns şi celebrii fenicieni. Lângă oraşul bulgăresc Sozopol (aflat la 35 de km de Burgas), în apele Mării Negre au fost descoperite acum câţiva ani ancore feniciene ce provin din timpurile sus-menţionate. Mai mult, unele izvoare antice ne spun povestea unei expediţii la Gurile Dunării, în Delta noastră. Un autor antic din perioada elenistică, numit Laetes a scris o Istorie a Fenicienilor. El îi citează pe scriitorii Theodotus, Hipsicrates şi Mochus.

Potrivit acestor surse, fenicienii au ajuns în Vestul Mării Negre şi au pătruns pe braţele de vărsare ale Marelui Fluviu. Această expediţie feniciană pare să fi avut loc înaintea marii perioade de cucerire din bazinul Mediteranei, printre care se numără şi întemeierea unor mari oraşe precum Cartagina (sec.IX). Dovezile prezentate mai sus nu fac să ştirbească cu nimic meritul întemeietorilor greci din Pontul Euxin, ci doar vin să întregească o istorie a Mării Negre, despre care, din păcate, ştin încă atât de puţine…

Bibliografie – Romulus Seişanu – Dobrogea, Gurile Dunării şi Insula Şerpilor (1928); BP Haşdeu – Istoria Critică a Românilor, Gheorghe I Brătianu – Marea Neagră; Herodot, Diodor din Sicilia; Kurt Sethe – Sesostris; Istoria Egiptului, Regatul de Mijloc – W Grajetski

sursa foto – nationalgeografic – sailing with the Sun – egyptian

[codepeople-post-map]

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , ,

Articole Interesante

Folosim cookie-uri pentru analiza traficului pe pagini și produse și menținerea setărilor. (ex: Funcția "Ține-mă minte" sau setări legate de GDPR).

Salvat!
Setări confidențialitate


  • wordpress_gdpr_cookies_allowed
  • wordpress_gdpr_cookies_declined
  • PHPSESSID

Refuz toate
Accept toate